Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 22, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 533 vizualizari
Fenomenul negativ și într-o continuă creștere, cel al adicțiilor, a fost abordat de colegii noștri asistenți sociali și psihologi și în această săptămână la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, unde copiii claselor a-IX-a A și a-X-a B au participat la o serie de întâlniri în cadrul proiectului Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine.
Pledăm în continuare pentru educația preventivă ca parte dintr-un proces structurat, în care copiii deprind aptitudini de viață în ceea ce privește autocontrolul, cunoașterea de sine, stima de sine și astfel sunt pregătiți pentru a face față tentațiilor negative și învață să spună NU substanțelor interzise.
Tinerii participanți au fost foarte receptivi la discuțiile cu specialiștii prezenți la întâlniri. Curioși și entuziaști, copiii ne confirmă încă o dată faptul că o abordare blândă poate fi soluția într-un răspuns anticipat față de tentația consumului de droguri. Copiii își verbalizează emoțiile, își doresc să-și înțeleagă mai bine cauzele emoțiilor și recunosc diferențele dintre sentimente și acțiuni/comportament, ceea ce pe viitor duce la o creștere a toleranței la frustrare, o mai bună gestionare a furiei, diminuarea agresivității verbale, a conflictelor în sala de clasă și a bullyingului în general.
Discuțiile despre numeroșii factori care pot duce la consum de substanțe interzise, într-un mediu sigur dar și lejer (nonformal), determină comportamentul elevilor de a manifesta curiozitate în ceea ce privește propria persoană, de a se înțelege mai bine, de a-și forma mecanismele necesare adaptării la o bază de valori și atitudini pozitive în viitor.
,,Scopul proiectului ,,Iluzia Fericirii” care continuă în școli, este tocmai acela de conștientizare și prevenție pe înțelesul tinerilor, într-o lume în care tentațiile își fac tot mai mult loc iar fenomenul consumului de substanțe interzise ia amploare. Rolul nostru este de a ne implica fiecare cât mai mult în a sprijini și îndruma noua generație să-și păstreze valorile și să își găsească drumul în viață”, susține directorul Direcției de Asistență Socială Oradea, Anca Grama.
nov. 21, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0