Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 08, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 2288 vizualizari
Sâmbătă, 8 august, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 349 persoane internate;
• 696 persoane vindecate;
• conform cifrelor oficiale s-au vindecat 58,3 % din persoanele diagnosticate COVID-19 în județul Bihor.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 7 august, ora 08.00 – 8 august, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 632 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 10.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 243 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 54 de cadre, din care 25 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Pompierii au efectuat, de asemenea, 4 misiuni de decontaminare. În aceste misiuni au fost implicate 45 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0