Aflat în uz începând cu data de 12 octombrie, cel mai nou pod al Municipiului Oradea, cel care leagă zona străzii Sovata de cea a Arenei „Antonio Alexe”, va fi închis pentru testări. Biroul de Presă al Primăriei a anunțat azi (14 decembrie) că circulaţia pe podul Sovata se va închide traficului rutier şi pietonal în nopţile de vineri spre sâmbătă (16/17 decembrie) şi sâmbătă spre duminică (17/18 decembrie), începând cu miezul nopții și până la ora 8 dimineața. Motivul invocat este „încercarea suprastructurii podului”. Conform datelor furnizate de Municipalitate, „pentru încercare se vor utiliza autocamioane, acestea urmând a fi dispuse pe pod conform detaliilor proiectantului, în mai multe ipoteze de încărcare”. Testarea din cele două nopți își propune măsurarea deformaţiilor reale ale suprastructurii, urmărindu-se dacă acestea se încadrează în toleranţa impusă de proiectant. Chiar dacă, oficial, autoritățile spun că este vorba despre o măsură normală și care era în plan, există și voci care susțin că este suspectă operațiunea programată pentru weekend, mai ales în condițiile în care podul a fost predat circulației în urmă cu două luni bune. Reamintim că firma timișoreană care a executat lucrarea a finalizat investiția mai repede decât era prevăzut în contractul cu Primăria Oradea, podul fiind inaugurat (link) de Ziua Orașului. Construcția a costat Municipalitatea 11,85 milioane lei (fără TVA).