Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 21, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1888 vizualizari
Noaptea de 17/18 ianuarie a adus polițiștilor de frontieră de la Salonta un „cadou” constând în multe țigări. S-a
întâmplat în jurul orei 1:10 când, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean maghiar de 44 ani, aflat la volanul unei mașini Peugeot. Oamenii legii au procedat la un control specific și au găsit într-un locaş special amenajat, în podeaua autoturismului, nici mai mult nici mai puțin de 89.600 fire de țigară marca Jin Ling. Pachetele erau prevăzute cu timbru marcat „For duty free only”.
„Şoferul a declarat că ţigările îi aparţin şi le-a achiziţionat din Ungaria cu scopul de a le comercializa în România”, spune comisarul-șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea. Cele 4.480 de pachete, valorând 31.500 lei, a fost reţinută în vederea confiscării. De asemenea, potrivit legislației, şoferului i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete şi tentativă de contrabandă.
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0