Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 26, 2012 Florin Coman Sport 1 2078 vizualizari
Vineri debutează pe Stadionul de la Universitate Cupa Europei Centrale la tir cu arcul. Cele trei cluburi orădene prezente la competiţie: „Alexandru Roman”, „Gym” şi „Redpoint” vor avea parteneri de întrecere din Serbia, Croaţia, Ucraina, Slovenia şi Ungaria dar şi de la alte cluburi din România. Organizarea competiţiei care va dura de vineri până duminică, aparţine CS „Redpoint” iar turneul va fi oficiat de arbitri continentali FITA şi EMAU Aurel Robu şi Adriana Hoppe.
Un moment aparte va avea loc duminică, la ora 16:00 când este programată festiitatea de premiere ce va fi oficiată de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, care va înmâna din partea Casei Regale a României, ocupanţilor locurilor I, Trofeul Regal. Competitorii vor fi recompensaţi cu premii în bani, diplome, cupe şi trofee sportive.
„Concursurile de tir cu arcul au devenit deja o tradiţie în Oradea şi Bihor, acesta fiind al cincilea an în care Clubul Sportiv Redpoint organizează competiţii naţionale. La Oradea s-a organizat, timp de trei ani, Campionatul Naţional de Tir cu Arcul al României”, a declarat Traian Sabău, preşedintele CS „Redpoint” Oradea într-o conferinţăde presă.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0