Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 12, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1882 vizualizari
Consiliul Local Oradea și o serie de invitați din instituțiile orădene au avut ocazia să asculte vineri, 12 octombrie, cum reprezentantul Casei Regale a României laudă municipiul de pe Crișul Repede și să vadă cât de impresionată este aceasta de gestul conducerii orașului privind amplasarea statuii Regina Maria în centru. La ședința solemnă de la ora 11, în prezidiu, alături de primarul Ilie Bolojan și viceprimarii Mircea Mălan și Ovidiu Mureșan s-au așezat Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae, precum și nepoata Reginei Maria, Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.
Fidel stilului său consacrat, primarul Bolojan a arătat din nou că ziua de 12 octombrie este un prilej foarte bun pentru ca să ne amintim de cei care au făcut ceva în trecut pentru Oradea. Dincolo de menționarea însemnătății acestei zile (cu semnarea declarației de autodeterminare a românilor din Transilvania în casa avocatului Aurel Lazăr în 1918 și cu reinstalarea administrației românești în 1944), edilul i-a asigurat pe Altețele Lor Regale de „respectul acestui oraș” față de Casa Regală. Cât despre statuia Reginei Marian, Bolojan afirmă că este „corectarea unei erori istorice”, referindu-se la dispariția din peisajul orădean a monumentului de odinioară.
Reparație morală și materială
Foarte scurta intervenție a primarului a fost compensată din plin de următorii doi vorbitori. Rectorul Universității „Babeș / Bolyai” din Cluj-Napoca, istoricul și academicianul Ioan Aurel Pop a salutat „reparația morală și materială” în privința Reginei Maria și a subliniat că ziua de 12 octombrie are și „o semnificație internațională și națională”. Potrivit lui Pop, prin Declarația de la Oradea din 1918, românii din Transilvania s-au înscris în rândul popoarelor libere și s-a putut trasa conturul Regatului României. Făcând o parafrazare a bătăliei de la Rovine (prin a cărei câștigare a fost apărată întreaga țară românească), descrisă de Mihai Eminescu, rectorul clujean a vorbit despre ostașii care au eliberat Oradea de sub ocupația fascisto-hortistă ca despre apărătorii întregii țări. Un discurs amplu, axat pe sincronizarea între valorile naționale și cele europene a fost rostit de șeful Școlii Doctorale din cadrul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu, cel care a făcut trecerea la alocuțiunea extrem de măgulitoare prezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu.
Oradea – una dintre cele mai vibrante urbe
Radu de România consideră că întâlnirea de azi de la Oradea a fost una „specială, plină de înțelesuri” și a ținut să sublinieze că „așa cum Oradea are o zi de naștere – 12 octombrie, și Statul are o zi de naștere: 10 mai”. În mod evident, Alteța Sa Regală (ASR) s-a referit la data la care, în 1866, Carol I a intrat în București. „România s-a născut la 10 mai 1866!”, a exclamat soțul Principesei Margareta, provocând un ropot de aplauze în sala „Traian Moșoiu”. Principele Radu a văzut ceremonia de vineri ca fiind una sub semnul deplinei legitimități: a democrației (ședința fiind „în sediul aleșilor comunității”), precum și a Coroanei, date fiind evenimentele conexe. „Oradea este una dintre cele mai vibrante urbe cu activitate economică”, a declarat reprezentantul Casei Regale, vorbind totodată despre aspectul stilul cosmopolit al orașului care își punea soarta „sub semnul Maicii Domnului și a Reginei Maria”. Aparent, deciziile conducerii Municipalității au impresionat extrem de mult familia lui Mihai I, principele menționând că așa ceva nu s-a mai întâmplat nicăieri. De asemenea, a fost lăudată și hotărârea conducerii Teatrului de Stat în privința redenumirii. „Puține sunt instituțiile de cultură cu numele de Regina Maria, dar și mai puține sunt locurile în care se ridică o statuie pentru ea!”, a continuta elogiile ASR Radu. Apreciind în egală măsură și preocuparea Oradiei pentru „bazele zilei de mâine” (semn de pragmatism), principele Radu a asgurat orădenii și conducerea urbei de „cele mai alese sentimente de admirație din partea Casei Regale”, mulțumind gazdelor pentru acțiunile din această zi de 12 octombrie. „Noi (n.b.: reprezentanții Casei Regale) suntem cei privilegiați că putem fi aici!”, a încheiat principele, care a avut apoi ocazia să vadă câțiva cetățeni care au arborat stema regală a României și care au scandat „Trăiască Monarhia!” și „Trăiască Regele!”.
[nggallery id=1273]
La ședința solemnă de vineri, pe lângă aleșii locali și directorii din Primărie, au mai fost prezenți PS Sofronie – episcopul ortodox al Oradiei, Cornel Popa – președintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Micula – președintele Camerei de Comerț și Industrie Bihor, Ioan Lucian – președintele Federației Patronilor Bihor, Felix Koppelman – liderul comunității evreiești de la Oradea, Dumitru Voloșeniuc – director al ABA „Crișuri”, rectorul Constantin Bungău de la Universitatea din Oradea și alți invitați.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0