Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1595 vizualizari
Reprezentanții celor 5 partide care formează noul legislativ al Municipiului Oradea (3 sub sigla USL) s-au așezat în premieră azi, 15 iunie, la masa ovală din sala „Traian Moșoiu”, locul în care vor vota, în principiu strict în interesul cetățenilor. Prezidată de secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, ceremonia de înmânare a mandatelor câștigate în urma alegerilor locale de duminică s-a încheiat în aproximativ 15 minute, de la ea lipsind mai mulți aleși. Printre ei însuși primarul Ilie Bolojan, care, așa cum v-am mai informat (link), a trebuit să participe la o înmormântare despre care a aflat în ultimul moment. Nu au semnat condica de prezență nici democrat-liberalii Cristian Ile și Mihai Groza și nici udemeriștii Huszar Istvan și Szabo Jozsef. Judecătorului Ovidiu Galea – președinte al Biroului Electoral Municipal – i-a revenit sarcina de a înmâna actul doveditor al alegerii în funcția de consilier local de Oradea. Galea a precizat că Biroul a vegheat la respectarea în totalitate a legilor în vigoare și că, pe cale de consecință, reușita celor 27 de membri ai noului legislativ orădean este una legală 100%. Secretarul Vila a mai menționat că urmează ca, împreună cu Instituția Prefectului, să se stabilească ziua și ora ședinței de constituire oficială a Consiliului Local, atunci când aleșii din 10 iunie vor depune jurământul și vor prelua oficial ștafeta de la deliberativul încă în funcție.
Cei 27
Configurația CL Oradea, în perioada iunie 2012 – iunie 2016 va fi următoare: USL (PNL/PC + PSD) – 18 consilieri, UDMR – 6 consilieri, PDL – 3 consilieri. În ceea ce privește grupul democrat-liberal, aici va avea loc din start o schimbare, Mihai Groza umând să renunțe, conform propriilor sale declarații, la mandatul obținut. Cea care îi va lua locul este președinta Organizației de Femei a PDL Bihor, Adelina Coste, următoarea pe lista depusă de partid în vederea alegerilor locale. S-ar putea să fie schimbări de debut de mandat și la USL, acolo unde situația social-democratei Claudia Timofte, numită șefă de Cancelarie la Prefectură, ar putea impune renunțarea de către aceasta la una dintre funcții. Cazul este similar cu cel al Adelinei Coste din legislatura 2008 – 2012, democrat-liberala cumulând pentru o vreme cele două „joburi” și fiind criticată de presă pentru acest statut dublu. Urmează ca Prefectura Bihor să ceară un punct de vedere cu privire la Claudia Timofte de la Ministerul Administrației și Internelor și de la Agenția Națională de Integritate.
Iată reprezentanții orădenilor (partidelor) în noul Consiliu Local al Municipiului Oradea, conform listelor actuale:
USL (PNL/PC + PSD) – Lucian Uniţa (PSD), Florica Cherecheş (PNL), Mircea Mălan (PNL), Claudia Timofte (PSD), Ioan Cupşa (PNL), Daniel Negrean (PNL), Ioan Bonchiş (PSD), Daniel Vulcu (PNL), Octavian Dan (PNL), Aurel Mohan (PSD), Ioan Câmpan (PNL), Sebastian Lascu (PNL), Debelka Boglarka (PSD), Camelia Dulcă (PNL), Lucian Popa (PNL), Ovidiu Mureşan (PSD), Teofil Filimon (PC) şi Mihai Manea (PNL)
UDMR – Biro Rozalia, Pasztor Sandor, Huszar Istvan, Iulius Delorean, Szabo Jozsef şi Sarkozi Zoltan;
PDL – Mihai Groza, Ile Cristian şi Dorin Corcheş.
[nggallery id=1011]
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0