Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 21, 2012 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 1268 vizualizari
Soliști celebri din Japonia vor susține două concerte la Filarmonica de Stat Oradea, pentru a sărbători “Primăvara Mozartiană”.
Festivalul este o tradiţie a Filarmonicii prin colaborarea cu violonistul-profesor Ciprian Marinescu, stabilit în Osaka. Alături de el, în cadrul festivalului vor încânta orădenii șeful de orchestră George Babuadze, dirijor georgian stabilit în Japonia, dar și violonista Yui Shimizu, pianista Kyoko Tagawa şi soprana Junko Morioka.
Primul concert este programat joi, 22 martie, de la ora 19 şi va cuprinde uvertura din „Flautul Fermecat”, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în Sol major şi Simfonia nr. 40 în sol minor. Dirijorul l va fi Ciprian Marinescu, iar solistă va fi violonista Yui Shimizu.
În data de 29 martie, tot de la ora 19, festivalul continuă cu Simfonia nr. 31 în Re major „Paris”, Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră în re minor, „Giunse alfin il momento” (aria Susanei din Nunta lui Figaro), „Alleluja” (din motetul Exsultate, jubilate) şi Simfonia nr. 35 în Re major „Haffner”. Dirijor va fi George Babuadze, iar soliste pianista Kyoko Tagawa şi soprana Junko Morioka.
De asemenea, melomanii trebuie să știe că în data de 27 martie, de la ora 18.00. pianista Munkacsi Dora din Oradea va susţine un concert din operele compozitorilor Franz Liszt, Claude-Achille Debussy şi Bela Bartok.
feb. 20, 2023 0
mart. 23, 2022 0
aug. 29, 2017 0
mart. 14, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0