Primarul printre urgentişti. „Dacă ne interesează pacienţii, vă cer să vă vedeţi de treabă”

Se confirmă: primarul Ilie Bolojan s-a dus în curtea UPU de la Spitalul Judeţean, duminică spre seară. Edilul a fost înarmat cu statele de plată şi a dat citire unor salarii. Lefuri despre care primarul spune că sunt foarte bune, indiferent de cine ce spune. Spre exemplu, există şi caz în care un medic ajunge la 113 milioane lei vechi fără sporuri, potrivit celor etalate de şeful administraţiei locale. La întrunire a fost prezent şi dr. Hadrian Borcea. Acesta a confirmat în faţa colegilor săi că ştia că se pregăteşte o măsură temporară cu privire la sporuri. Iar Ilie Bolojan, fidel stilului său, le-a spus celor de la UPU că trebuie să aibă răbdare câteva zile, până când Guvernul reglementează situaţia. Desigur, primarul se referă la anunţata discuţie dintre premierul Viorica Dăncilă şi sindicalişti. Pentru azi, 7 mai, primarul Bolojan a convocat o conferinţă de presă în care va detalia subiectul scandalului momentului.
Între timp, e de ştiut că la ora 11 va expira greva de avertisment din spitalele bihorene. Este o pregătire a grevei generale pe termen nelimitat, acţiune ce va fi declanşată, posibil, la finalul acestei săptămâni. Dacă decidenţii de la Bucureşti nu reuşesc să dezamorseze total „bomba” din Sănătate.

foto – captură filmare ebihoreanul.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

59 − = 52