Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1619 vizualizari
În prezența Ambasadorului Republicii Africa de Sud la București, Thenjiwe Ethel Mtintso, primarul Ilie Bolojan și-a arătat stima pentru celebrul Nelson Mandela printr-un gest lăudabil. Edilul s-a prezentat vineri, 18 iulie, la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe str. Louis Pasteur și a donat sânge. Până la un punct, șeful Primăriei orădene s-a lăsat urmărit de jurnaliști și cameramani, însă nu a fost de acord să fie imortalizat în timpul procesului de recoltare. Totuși, presa orădeană a avut ocazia să-l vadă literalmente înțepat pe mai mereu încruntatul Bolojan.
Edilul a precizat că, în mod normal, nu s-ar fi lăsat atras într-un asemenea eveniment mediatic, dar că importanța Zilei Internaționale „Nelson Mandela” este deosebită și că nu a putut refuza propunerea lui Jaco du Plessis, orădeanul adoptat originar din Africa de Sud. Acesta a donat și el sânge. De altfel, tot președintele Fundației Theranova este responsabil pentru vizita pe care ambasadorul Mtintso a făcut-o azi la Oradea. O femeie micuță, simplă și fără fițe de persoană importantă, care a venit la Centrul de Transfuzie în mașina soților du Plessis. Și care a aflat între timp că, din cauza legislației românești, nu va putea dona sânge. „Am crezut că sângele e sânge”, a declarat oarecum nedumerită femeia venită din Africa de Sud, știind că Oradea și împrejurimile se confruntă des cu lipsa sângelui necesar pentru operații. Una peste alta, diplomatul din sudul continentului negru a atras toate privirile prin ținuta adoptată: pe lângă tricoul de pe care zâmbea marele luptător pentru pace și abolirea apartheid-ului, Nelson Mandela, Thenjiwe Ethel Mtintso s-a decorat cu o serie de podoabe specifice țării sale natale.
Diplomatul a fost extrem de deschis, a stat de vorbă cu toată lumea și a acceptat să facă fotografii cu toți cei care au vrut să rămână cu o amintire specială dintr-o zi specială. Invitata familiei du Plessis a precizat la solicitarea bihorstiri.ro că manifestări prin care e marcată Ziua Internațională „Mandela” se vor desfășura până la finalul lunii. Și nu doar la București și în Oradea. De exemplu în Timișoara a fost plantat un copac in memoriam Nelson Mandela.
[nggallery id=2488]
Primarul Ilie Bolojan a avut cuvinte de apreciere la adresa ambasadorului sud-african și a lăudat modul în care acesta se mândrește cu valorile și tradițiile din patria sa. De asemenea, șeful administrației locale a dezvăluit că Thenjiwe Ethel Mtintso va reveni la Oradea în luna octombrie, după Ziua Orașului, urmând să susțină o conferință despre regretatul Nelson Mandela.
iun. 14, 2017 0
mai 05, 2017 0
apr. 14, 2017 0
dec. 18, 2016 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0