Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 19, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 3247 vizualizari
În timp ce spune că susține majorarea cu 25% a salariilor angajaților din sistemul public de Sănătate, considerând că măsura e binevenită, primarul de Oradea critică partea cealaltă a „reformei” inițiate de conducerea Ministerului Sănătății și de Guvern. Ilie Bolojan nu vede deloc cu ochi buni intenția Executivului de a legaliza plățile informale făcute către medici. Chiar dacă și edilul liberal, care încă de când era prefect al județului s-a luat la trântă cu sistemul, recunoaște că șpăgile au susținut / menținut sistemul de Sănătate, clasicul plic devenind parte integrantă a actului medical și asta mai ales din cauza salarizării precare a celor care lucrează în spitale.
Departe, însă, de a fi un simplu critic, Bolojan vine cu o soluție mult mai europeană: aplicarea proiectului (pilot) prin care spitalelor – aflate, în majoritatea cazurilor, sub tutela consiliilor locale și/sau județene – să li se ofere cadru legal pentru a se organiza în asociații sau fundații. Ideea nu e deloc nouă.
Miercuri, 19 august, la o zi după ce Guvernul a anunțat că pregătește albirea șpăgilor printr-un proiect de lege, primarul Municipiului Oradea (care este și unul dintre liderii Asociației Municipiilor din România) a reamintit că posibilitatea ca spitalele să devină fundații sau asociații a ajuns la un moment dat până la faza de dezbatere publică. Într-un asemenea spital, medicii ar urma să fie plătiți în funcție de performanțe, ei nu ar mai fi funcționari publici, iar unitatea ar putea încheia contracte de prestări servicii cu medicii. O semi-privatizare, după cum afirmă Ilie Bolojan, care permite efectuarea de coplată în caz că pacientul are preferințe pentru medic sau procedură. Doar că omul nu se mai înjosește umblând cu plicul după doctor și nici medicul nu va mai trebui să se uite în stânga în timp ce deschide cu dreapta buzunarul pentru a face loc șpăgii. Pacienții ar avea la dispoziție o listă cu tarifele preferențiale (în funcție de serviciu și de doctor), ar ști cât au de plătit și achită la casieria spitalului. Iar spitalul poate plăti, legal 100%, mai mult în contul doctorilor foarte solicitați, foarte performanți. În opinia primarului orădean, chiar dacă ar fi greu de implementat acest nou sistem, el cu siguranță și-ar arăta roadele și ar fi în mod cert mai bun decât ceea ce pregătește Guvernul. Totodată, Bolojan crede că Bucureștiul ar trebui să dea drumul la acest program pilot astfel încât autoritățile locale care gestionează spitale să poată încerca și această variantă de schimbare, fără ca stilul de spital-asociație / spital-fundație să fie ceva obligatoriu.
Șeful Primăriei Oradea spune că a făcut declarațiile de mai sus și în calitate de președinte executiv al AMR, urmând ca, în mod aproape sigur, această entitate să facă și demersuri oficiale în vederea reluării discuțiilor pe tema reorganizării spitalelor. Există posibilitatea unei Ordonanțe de Urgență pe subiect, însă Ilie Bolojan vorbește și despre trecerea prin Parlament a unei legi dedicate temei.
nov. 11, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mai 29, 2020 0
apr. 22, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0