Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 10, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2850 vizualizari
„Ţineţi minte 3 cuvinte: Ludovic Orban – preşedinte!” – acesta ar putea fi sloganul-mesaj al primarului Ilie Bolojan, preşedinte al PNL Bihor, în contextul Congresului din iunie. Liderul filialei bihorene, cel despre care se credea că va candida pentru funcţia supremă în partid, a hotărât să nu facă acest lucru. În schimb, alături de alţi şefi din teritoriu, Bolojan îl susţine pe Orban, cel care a şi fost la Oradea atât la Conferinţa Judeţeană în cadrul căruia edilul de Oradea a fost ales preşedinte de filială, cât şi cu aproximativ 2 luni mai devreme pentru luarea pulsului PNL Bihor în ceea ce priveşte candidatura sa.
„Am luat decizia să ne concentrăm forţele, să oferim o echipă puternică membrilor PNL, pe care să o poată alege în aşa fel încât din 17 iunie să fie un nou început pentru PNL, care să ofere şansa acestui partid de a oferi mecanisme de modernizare pentru ţara noastră şi pentru bunăstarea cetăţenilor”, a declarat Ilie Bolojan, citat de Mediafax, cu menţiunea că s-a decis ca filiala bihoreană să meargă pe mâna lui Ludovic Orban. Celălalt candidat este eurodeputatul Cristian Buşoi, considerat omul preşedintelui Klaus Iohannis. De asemenea, mai merită spus că fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat pe contul său de Facebook că se retrage din cursa pentru şefia PNL.
Potrivit presei centrale, Orban ar avea susţinere din partea a 24 de preşedinţi de filiale, a mai multor parlamentari, a 8 primari de municipii reşedinţă de judeţ şi a 3 preşedinţi de consilii judeţene. De asemenea, în peste 30 de filiale PNL din ţară ar exista mii de semnături de susţinere din partea primarilor de oraşe, comune, viceprimarilor, consilierilor judeţeni şi preşedinţilor de organizaţii locale.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
aug. 22, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0