Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
mart. 03, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3149 vizualizari
Deja în precampanie electorală asumată și confruntat cu critici tot mai frecvente din partea PSD și ALDE cu privire la cum (nu) a funcționat sistemul de încălzire centrală în iarna ce urmează să se încheie, primarul Ilie Bolojan se vede nevoit să recunoască acest aspect al administrației pe care o conduce. Joi, 3 martie, la sediul PNL Bihor, edilul a răspuns presei cu privire la această sensibilă temă pe care, în mod logic, adversarii liberalilor încearcă să o exploateze politic înainte de alegerile din iunie.
Bolojan (foto) recunoaște: „Da, sistemul de termoficare nu a funcționat corespunzător nici în această iarnă!”. Și duce mai departe ideea, afirmând că avarii și disconforturi vor mai fi chiar și după intrarea în activitate a noii centrale pe gaz. Asta deoarece, dincolo de sursa cea nouă și de rețelele deja reabilitate, în Oradea mai sunt zeci și zeci de kilometri de conducte care vor trebui schimbate. Edilul-șef rămâne fidel stilului său, probabil și pentru că știe că poziția sa de primar nu prea e pusă în pericol la alegerile din acest an, și nu vrea să vopsească în culori prea optimiste situația pentru următoarele ierni. Ilie Bolojan se arată convins doar de faptul că avariile vor fi semnificativ mai puține după ce va porni centrala nouă de pe Șoseaua Borșului, însă reamintește că va mai fi deranj în oraș și în următorii ani: continuă reabilitarea rețelelor. Etapa a II-a va demara, de altfel, încă din această lună.
Potrivit primarului-candidat, desele avarii și celelalte neplăceri arată cât de necesar a fost proiectul de reabilitare a sistemului local centralizat de încălzire și de apă caldă. Bolojan speră că cetățenii, pe care îi consideră în mare măsură cerebrali, vor aprecia eforturile administrației locale actuale și nu vor înghiți pe nemestecate „soluții geniale” cu care unii sau alții dintre competitorii politici vin „din 4 în 4 ani”.
Reporterul bihorstiri.ro i-a atras atenția primarului cu privire la faptul că orădenii, într-adevăr, nu sunt niște ticăloși care să nu își dea seama de cât de varză erau vechiul CET și rețelele de distribuție a agentului termic; doar că, probabil, vehemența cu care și cetățenii s-au manifestat inclusiv pe internet se datorează faptului că Municipalitatea nu a arătat un semn cât de mic cum că ar căuta soluții pentru a nu-i pune pe oameni să plătească servicii de care nu au beneficiat. Adică să nu trebuiască să achite și apă rece facturată ca apă caldă, spre exemplu. Ilie Bolojan a admis că acest aspect este într-adevăr o problemă, însă susține că situația nu are cum să fie rezolvată într-un an sau doi. De asemenea, primarul a reamintit că în oraș nu au mai funcționat de ceva ani sistemele de recirculare, și acesta fiind un motiv pentru consumul mare de apă caldă. Însă, șeful Executivului orădean pare să ignore că există și zone în care apa se încălzește doar după zeci de minute cu tot cu recirculare pusă în funcțiune.
nov. 28, 2020 0
mart. 05, 2020 0
oct. 21, 2019 0
feb. 20, 2019 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0