Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 22, 2016 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1624 vizualizari
Prezentarea plictisitoare a investițiilor din 2016 făcute de sucursala orădeană a Electrica SA, care a avut loc în cadrul ultimei ședințe pe acest an a Colegiului prefectural, a venit, totuși, cu o veste bună și importantă pentru administrațiile locale. Cu atât mai mult cu cât despre asemenea subiecte nu prea se face vorbire. Reprezentantul Electrica a atras atenția că este în vigoare un Ordin al Președintelui ANRE, prin care, în principiu, se permite executarea de lucrări de electrificare / extindere a rețelelor electrice în localități fără ca unitatea administrativ teritorială să plătească ceva. Acest Ordin a fost publicat în Monitorul Oficial al României în octombrie 2013 și, aparent, nu prea s-a știut de el. Primăriile interesate trebuie să depună un dosar pentru a beneficia de această oportunitate, cheia succesului fiind dosarele complete, potrivit reprezentantului Electrica din Colegiu Prefectural de miercuri. Conform Ordinului invocat, în caz că extinderea solicitată nu este justificată economic pentru operatorul de distribuție, lucrările pot fi finanțate prin coparticiparea autorității locale care le-a comandat. Citiți amănunte AICI și contactați Electrica SA pentru alte informații.
feb. 21, 2024 0
nov. 24, 2023 0
ian. 14, 2022 0
ian. 14, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0