Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 02, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1417 vizualizari
Funcţionarii Primăriei Oradea din cadrul Compartimentului Asociaţii de Proprietari au luat la bani mărunţi asociaţiile orădene încă din luna septembrie, iar controalele vor continua până la finele anului. Până la ora actuală au fost controlate 43 de asociaţii şi s-au dat peste 60 de amenzi. Primăria a pedepsit cu sancţiuni în valoare totală de peste 38.000 de lei asociaţiile care nu au dat în judecată restanţierii, pe cele care nu au întpcmiot lunar situaţia soldurilor sau nu au perceput penalităţi,decât în mod preferenţial.
Acuzaţi de fraudă
Funcţionarii au descoperit şapte administratori de asociaţii care sunt suspecţi de delapidare şi un administrator suspect de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Administratorii sunt acuzaţi că şi-au însuşit şi au folosit în mod fraudulos diverse sume de bani provenite din gestiunile asociaţiilor. În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări.
În prezent primăria alături de Agenţii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă controalele, în special la asociaţiile care au restanţe. La ora actuală din cele 750 de asociaţii de proprietari din Oradea 38 au dedbite de peste 10.000 de lei la Electrocentrale Oradea.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0