Actualizat noiembrie 15th, 2024 7:01 PM
nov. 15, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 97 vizualizari
Vineri, 15 noiembrie a fost semnat contractul de furnizare a 2500 de arbori ce urmează a fi plantați în campania de plantare din acest sezon, corelat cu condițiile meteorologice. Contractul s-a încheiat cu S.C Adidem Gardener SRL din municipiul Oradea.
Speciile de arbori care fac obiectul contractului de furnizare sunt frasini, platani, tei, cedri, carpeni, mesteceni, cireși japonezi. Aceștia vor avea o înălțime de 2,5 – 3 m și o circumferință de minim 14 cm.
Aliniamentele stradale verzi situate la distanțe mai mari față de fronturile stradale și rețelele edilitare vor beneficia de arbori de talie mare (platani, tei, frasini) corelat cu specia dominantă existentă, dar, nu obligatoriu, iar scuarurile și parcurile (cele care nu intră în modernizare) vor avea grupări constituite din diferite specii arboricole pentru a asigura un decor peisagistic eșalonat.
Având în vedere faptul ca în zonele verzi din cadrul asociațiilor de proprietari nu s-au făcut intervenții de plantare relevante și că în urma furtunii din anul 2023 numeroși arbori au fost afectați, un numar de cca. 800 de arbori vor fi plantați în cadrul acestor zone.
Pe perioada de garanție de 2 ani, furnizorul va asigura serviciile de întreținere a arborilor plantați prin lucrari specifice: udarea arborilor, afânarea și mulcirea solului, fertilizări sezoniere, tratamente fitosanitare, eliminarea lăstarilor lacomi, tăieri de întreținere/formare a coroanei.
Pentru a asigura monitorizarea serviciilor de udare, Primăria Municipiului Oradea a solicitat ca autospeciala cu care se va realiza operațiunea de udare să fie dotată cu sistem GPS.
De menționat că, fiecare arbore va fi prevăzut cu sac de udare propriu, cu o capacitate de înmagazinare a apei de minim 40 l.
Valoarea contractului de achiziție este de 3.267.000 lei.
nov. 12, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 23, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 15, 2024 0