Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 13, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1099 vizualizari
Consilierii municipali din Oradea au fost convocați la o ședință extraordinară având ca subiect accesarea unui împrumut. După cum a transmis Biroul de Presă al Primăriei, administrația locală intenționează să ia 14.425.252 lei, bani care pot fi la dispoziția ei grație prevederilor Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 3/2013. Aceasta reglementează măsurile pentru reducerea unor arierate din economie, inclusiv (și mai ales ale primăriilor). Mai exact, potrivit celor prevăzute în OUG, autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie sunt obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în următoarele două luni. Adică până la 31 martie. Dacă nu se va întâmpla așa, Trezoreria este abilitată să limiteze plăţile din contul acestor autorități locale, mai puțin acele plăți care se leagă de achitarea salariilor, de stingerea arieratelor, de cheltuielile cu hrana din instituţiile de asistenţă socială etc. Măsura luată de Guvern este motivată prin necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat bani de la autorităţile administraţiei publice locale şi încadrarea în prevederile acordului stand-by dintre România şi FMI. Pentru această acțiune de creditare, Executivul a decis să pună la dispoziția primăriilor suma totală de 800.000.000 lei. Împrumutul va trebui rambursat în 5 ani, dobânda percepută fiind echivalentă cu cea de politică monetară. Ședința extraordinară a aleșilor orădeni va avea loc joi, 14 februarie.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0