Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 15, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1117 vizualizari
Continuă lucrările de regenerare urbană în cartierul Rogerius din Oradea. În acest sens, municipalitatea a amenajat noi locuri de parcare, în urma demolării garajelor care, în mare parte, erau folosite drept depozite.
Peste 150 de locuri de parcare de domiciliu au fost amenajate, în această perioadă, în cartierul Rogerius din Oradea, pe amplasamente pe care au fost edificate garaje. Acestea au fost supuse reamenajării prin realizarea de alei de acces și locuri de parcare de domiciliu pentru locuitorii din zonă, inclusiv pentru cei care au deținut garaje. Este vorba despre străzile Aleea Rogerius, Aleea Sulfinei și Spartacus.
Menționăm că oricine poate utiliza parcările aflate pe terenuri publice între orele 08-16, chiar dacă sunt atribuite ca parcări de domiciliu. Municipalitatea are în vedere eliberarea treptată a tuturor terenurilor publice pe care sunt edificate garaje.
Până la sfârșitul lunii aprilie urmează să fie desființate alte 53 de garaje aflate pe terenul municipiului Oradea/statului român, urmând ca după eliberarea terenului acestea să fie amenajate, delimitate și numerotate, respectiv să fie atribuite prin asociațiile de proprietari.
Majoritatea utilizatorilor de garaje care au fost notificați de către municipalitate cu privire la desființarea garajelor și reamenajarea zonei au colaborat, contribuind astfel la grăbirea finalizării acestor parcări.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0