Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
nov. 14, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1246 vizualizari
Ca parte a Asociației Municipiilor din România (AMR), Oradea merge mână în mână cu această entitate în chestiunea Poliției Locale. După cum se știe Ministerul Administrației și Internelor se pregătește să transfere poliţiştii care se ocupă de ordinea publică şi de circulaţie la primăriile oraşelor cu peste 200.000 locuitori. Există și un proiect de lege cu acest subiect. În cadrul întrunirii de săptămâna trecută de la Ploiești, Adunarea Generală a AMR a mandatat conducerea Asociaţiei să negocieze acest transfer cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Condițiile impuse de primari, potrivit Biroului de Presă al Municipalității orădene sunt: finanţarea acoperirii salariilor și tratamentul egal din punct de vedere al salarizării între poliţiştii locali existenţi şi cei care vor fi transferaţi la primării. De asemenea, se dorește ca numirea şefului Poliţiei Locale să se facă de către consiliile locale, la propunerea primarului și fără ca MAI să trebuiască să dea vreun aviz în acest sens. Potrivit primarului de Oradea, Ilie Bolojan, nu se vrea ca administrația locală să fie pusă să facă treaba murdară pe care, eventual, ministerul de resort nu are curaj să o facă. „Primăriile nu doresc să ajungă în situaţia să concedieze ele poliţiştii pe care ministerul vrea să-i dea afară. Dacă asta e singura motivaţie a ministerului, atunci mai bine nu-i preluăm”, consideră șeful Primăriei Oradea. În cazul în care nu vor fi respectate condițiile impuse de primăriile vizate, AMR este decisă să nu susţină transferul propus de către minister.
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
mart. 24, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0