Actualizat martie 29th, 2025 7:04 PM
iul. 25, 2017 Andrei Şandor Administrație 0 3418 vizualizari
Fostul director al Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Delia Ungur, a dat în judecată Consiliul Local (CL), Municipalitatea ca atare şi compania de parcuri industriale (pe care a condus-o încă din 2008). Speţa se află pe rolul Secţiei a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal de la Tribunalul Bihor. Ungur cere anularea Hotărârii CL 190/2017, prin care, practic, a fost mazilită, majoritatea liberală optând pentru ca ea să nu mai facă parte din Consiliul de Administraţie al ADLO. Deşi, culmea, femeia era încă manager al societăţii. Şi cu toate că a luat cel mai mare punctaj în urma concursului desfăşurat pentru un (nou) mandat în forul de conducere al companiei de parcuri industriale. Azi, 24 iulie, aleşii orădenilor vor fi în şedinţă ordinară de plen şi vor avea pe masă un proiect prin care ADLO solicită achiziţia de servicii de reprezentare juridică pentru războiul declanşat de Delia Ungur (care, între timp, a trecut la „duşmanii” de la Consiliul Judeţean şi se va ocupa de firma Parcuri Industriale Bihor). Se doreşte ca avocatul (sau casa de avocatură) să reprezinte societatea subordonată CL în toate etapele procesului intentat de fosta şefă de la ADLO până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Şedinţa CL Oradea va începe la ora 14.
aug. 05, 2024 0
iun. 14, 2024 0
feb. 13, 2024 0
feb. 05, 2024 0
mart. 28, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 28, 2025 0