Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 21, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 3149 vizualizari
Pentru că șirul de controale declanșate în urma sesizărilor din trecut nu au dat roade, disconfortul olfactiv fiind la fel de mare în anumite perioade ale anului în zona Ioșia și Rogerius, Primăria Oradea încearcă din nou să ia măsuri pentru rezolvarea problemei. Joi, 19 iulie, Municipalitatea a luat act de noile reclamații ale cetățenilor și a sesizat Direcția de Sănătate Publică, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi Garda Naţională de Mediu- Comisariatul Judeţean Bihor. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei orădene, acesto instituții li se cere să procedeze în conformitate cu competenţele legale care le revin și să analizeze situaţia existentă. De asemenea, administrația locală transmite că a solicitat instituțiilor de mai sus „impunerea măsurilor necesare pentru a se respecta dreptul la un mediu sănătos şi pentru locuitorii din cele două cartiere ale municipiului Oradea”. Primăria are cel puțin două idei despre situația în care se găsește în acest moment ferma de porci care emană mirosurile insuportabile: fie nu respectă normativele de mediu şi standardele în vigoare privind protecţia mediului în general şi cele privind condiţiile de calitate a aerului din zone protejate în special,
fie în procedura de emitere a Autorizaţiei Integrate de Mediu nu s-a verificat în ce măsură dotările existente şi tehnologia utilizată aferentă acestor dotări sunt insuficiente şi corespunzătoare pentru ca poluatorul să respecte normele de mediu şi să nu afecteze calitatea aerului. Reamintim că anul trecut s-a descins la fermă în urma sesizărilor și a implicării Primăriei Oradea, dar se pare că problema putorii este una mult mai dificil de soluționat decât speră cetățenii orădeni.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0