Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1299 vizualizari
Promisă încă de anul trecut, operațiunea de recenzare a câinilor proprietate personală a orădenilor va începe în data de 15 iulie. În paralel cu luarea în evidență a patrupedelor, Municipalitatea vrea să realizeze și microciparea (obligatorie și gratuită), promițând că această măsură nu este una dureroasă pentru animal. În cadrul operațiunii vor fi colectate date privind rasa, talia, sexul, culoarea, vârsta și situația câinelui (dacă e microcipat, sterilizat). Primele zone în care recenzorii de căței vor acționa sunt cartierele Ioșia și Podgoria, după care aria de inventariere a animalelor de companie se va muta spre centrul orașulul. Pentru a fi cât mai sigur că cetățenii vor fi găsiți la domiciliu, Primăria a decis ca recensământul să se desfășoare după masa. Conform Biroului de Presă al Municipalității, orădenii care nu vor fi găsiți la domiciliu vor găsi o înștiințare, în care se va menționa obligația de a se prezenta la unul din cele două corturi amenajate pentru recenzarea animalelor. Acestea vor fi amplasate în cartierul Podgoria – zona centrală, respectiv în Parcul Ghioceilor.
aug. 28, 2016 0
mai 09, 2016 1
apr. 06, 2016 0
aug. 24, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0