Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 08, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1351 vizualizari
Peste 1.400 de copii au trecut, ieri, pragul sediilor din Bihor ale pompierilor. Ca de obicei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” participă la acțiunea Școala Altfel. Luni, 7 aprilie, elevii au participat la trei ateliere organizate tematic şi adaptate fiecărei categorii de vârstă a participanţilor. Un prim astfel de atelier a fost cel de informare preventivă. La acesta, preşcolarii şi elevii au observat modalităţile în care pot contribui la evitarea declanşării anumitor tipuri de riscuri existente la nivelul judeţului. De asemenea, copiilor l-ea fost prezentat modul în care se pot proteja în cazul producerii unei situaţii de urgenţă. Salvatorii au apelat la prezentări video, expuneri şi discuții. Purtătorul de cuvțnt al ISU, lt. Camelia Roșca, spune că o altă parte a activității de ieri a vizat însuşirea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor în caz de leziuni minore (tăieturi, arsuri) şi învăţarea manevrei Heimlich. La fel, cei de la Inspectorat au exemplificat prin prezentări şi exerciţii diverse. Copiii au fost puși și față în față cu activitatea de zi cu zi a pompierilor, prezentarea tehnicii de luptă şi a accesoriilor din dotare, respectiv efectuarea de exerciţii demonstrative fiind deosebit de apreciate de posibilii viitori salvatori. Miercuri și joi, tot în cadrul acțiunii Școala Altfel, cei de la ISU Oradea vor merge în Parcul Bălcescu și vor sta la dispoziția doritorilor cu o autospecială de intervenție. Explicațiile și prezentările sunt din partea „casei”.
[nggallery id=2249]
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0