Actualizat ianuarie 21st, 2025 2:32 PM
ian. 20, 2025 Adrian Popa Actualitate 0 563 vizualizari
Vineri, 17 ianuarie, Creșa Oradea din subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, a organizat prima întâlnire din acest an în cadrul programului ABC pentru mămici și tătici, dedicat părinților ai căror copii frecventează creșele din municipiul Oradea.
De această dată, aflându-ne în perioada sezonului rece, tema abordată a fost ”Îmbolnăvirile de sezon și creșterea imunității copiilor”, temă susținută de invitata noastră d-na Paula Marian, doctor primar pediatru, specialist în pneumologie. La întâlnire au participat peste 30 de părinți.
Directorul DAS Oradea, d-na Anca Grama, prezentă la eveniment, le-a mulțumit părinților pentru participare și pentru încrederea acordată creșelor publice prin înscrierea copiilor la creșele din subordinea DAS Oradea, accentuând importanța cooperării dintre părinți și personalul creșei, pentru a asigura copiilor un mediu echilibrat și sigur în dezvoltarea armonioasă a acestora.
Fiind o perioadă care vine cu multe provocări atât pentru cei mici, cât și pentru părinții acestora, o perioadă care, din cauza virușilor specifici sezonului rece, sensibilizează starea de sănătate a celor mici, d-na doctor Paula Marian a venit în ajutorul părinților cu o multitudine de sfaturi și informații utile referitoare la identificarea primelor semne de boală și mijloace de creștere a imunității copiilor.
A fost o dezbatere interactivă, menită să facă distincție între miturile care circulă în mediul online și recomandările din activitatea practică a specialiștilor privind diverse scheme de tratament preventiv naturist.
Scopul acestor întâlniri este acela de a îmbunătăți comunicarea și relația dintre părinți și colectivul creșelor, și de a crește încrederea lor în aceste servicii, mai ales că vorbim de o etapă importantă din viața copiilor foarte mici, respectiv primii ani de colectivitate, care vin cu o serie de provocări. Temele care urmează să fie dezbătute la următoarea întâlnire din cadrul programului ABC pentru mămici și tătici vor fi efectele utilizării în exces a tehnologiei la copiii de vârstă antepreșcolară.
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 09, 2024 0
ian. 21, 2025 0
ian. 21, 2025 0
ian. 21, 2025 0
ian. 21, 2025 0