Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 12, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1823 vizualizari
Anunț important în perspectiva proiectului mare prin care Oradea ar urma să aibă încă vreo 8 kilometri de rute de tramvai. Managerul OTL, Csuzi Istvan, a declarat în conferința de presă de joi, 12 ianuarie, că studiul de fezabilitate privind extinderea cu pricina a fost finalizat. Este vorba despre o investiție de aproximativ 10 milioane de euro și sunt șanse destul de mari ca și lucrările efective să pornească în 2017. Csuzi (foto) se bazează pe o „presimțire” (dată, probabil, și de convingerea cu care primarul Ilie Bolojan a vorbit în mai multe rânduri deja despre acest proiect, inclusiv în campania electorală din vara anului trecut) și afirmă că implementarea proiectului va trebui să demareze inclusiv prin rezolvarea buclei de la intersecția Bulevardului Decebal cu str. Primăriei (la Biserica „Emanuel”). Acolo, spune directorul general al OTL, va fi nevoie în mod obligatoriu de regândirea întregii circulații rutiere și de relocări în materie de rețele de utilități.
Pe de altă parte, cu referire la extinderea liniilor de tramvai, șeful OTL a precizat că indicatorii proiectului vor fi supuși aprobării, poate, chiar în ședința ordinară din această lună a Consiliului Local. Apoi, Municipalitatea va putea porni procedura de licitație în vederea execuției, investiția urmând să fie gestionată de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei. Sunt speranțe (și) pentru fonduri europene nrambursabile, însă aproape sigur investiția va porni cu bani din fonduri proprii (OTL + administrația locală).
Printre problemele de rezolvat în vederea lucrărilor efective de amplasare de șine se numără reabilitarea / consolidarea podului peste Peța (la ieșirea spre Nojorid), dar și montarea de linii electrice potrivite pentru alimentarea tramvaielor, pe toată ruta nouă. Aceasta, reamintim, ar merge de la intersecția Calea Aradului / str. Aviatorlor spre zona comercială Jumbo / Auchan, pe lângă actuala Piață Obor (viitoarea sală polivalentă) până la str. Atelierelor (sediul OTL) cu ieșire în str. Cantemir. Lucrările ar urma să dureze aproximativ 18 luni.
nov. 02, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0