Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iul. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2892 vizualizari
Strategia şefului Consiliului Judeţean (CJ) Bihor în privinţa salariilor angajaţilor instituţiei, după majorările dictate de la centru şi după intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare, este simplă: timp de 2 sau 3 luni se merge înainte cu actualele sume de bani, după care se va „umbla” la organigramă. Preşedintele Pasztor Sandor a vorbit joi, 20 iulie, într-o conferinţă de presă, despre ceea ce urmează să se întâmple la judeţ în chestiunea plăţii angajaţilor. Pe de o parte, udemeristul a ţinut să liniştească apele spunând că, în proporţie de 90% – 95%, necesarul suplimentar de bani a fost deja identificat şi că vor fi acoperite creşterile salariale (n.b.: +20% pentru funcţionari, respectiv +50% pentru angajaţii de la instituţiile de cultură din subordine). Este vorba despre un total suplimentar de aproximativ 12 milioane de lei. Pe de altă parte, conştient că, pe termen lung, ar putea avea probleme cu plata oamenilor în condiţiile de azi, Pasztor spune că se va lucra la o nouă organigramă şi a cerut deja eficientizarea Direcţiilor din CJ Bihor. Şi da, liderul de la judeţ recunoaşte deschis că ar putea urma şi disponibilizări. Chiar şi în condiţiile în care, potrivit spuselor lui Pasztor Sandor, sunt aproximativ 400 de posturi vacante în acest moment, deficitul de personal fiind acut în anumite sectoare. Pe de altă parte, liderul CJ se felicită pentru prudenţa cu care a fost elaborat bugetul pentru acest an, declarând că toate calculele / simulările efectuate arată că nu sunt şanse ca angajaţii să se trezească la final de 2017 cu o scrisoare de „amor” prin care să fie anunţaţi că instituţia nu are bani de salarii.
În ceea ce priveşte mult discutatele angajări de personal din ultimul an de zile (adică de la preluarea conducerii CJ de către trioul PSD / UDMR / ALDE), preşedintele a arătat că, din start, a preluat un lot de peste 40 de persoane aduse în instituţie, pe ultima sută de metri, de administraţia liberală condusă de Cornel Popa. În rest, Pasztor susţine că a blocat, la preluarea mandatului, zeci de angajări; cele pe care le-a putut bloca din punct de vedere legal. Preşedintele a mai arătat, spre exemplu, că au fost angajate 10 persoane la Aeroportul Internaţional Oradea (demersuri justificate prin dezvoltarea activităţii de acolo) şi alte 7 persoane au fost încadrate în muncă la Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte. De asemenea, la CJ e pe definitivare structura de lucru de la Parcuri Industriale Bihor, o zonă de activitate care ar trebui să ia amploare în următoarea perioadă.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0