Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 16, 2021 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 972 vizualizari
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria vă invită sâmbătă, 18 decembrie la premiera unui splendid spectacol de atmosferă, în care jocul de lumini, umbre și culoare creează o lume magică, în care spectatorii vor fi absorbiți complet: „Crăiasa Zăpezii și Oglinda Fermecată”, după Hans Christian Andersen, dramatizarea și regia Iulian Bulancea.
Textul spectacolului are la bază basmul „Crăiasa Zăpezii” al marelui autor danez de literatură pentru copii, Hans Christian Andersen, și păstrează firul epic principal al arhicunoscutei povești, pe care o încadrează într-o povestire în ramă și o trece printr-un proces de transformare dramatică, adaptând textul atât regulilor scenei, cât și universului estetic pe care și-l propune regizorul Iulian Bulancea.
„Am selectat din multitudinea de înțelesuri și valențe ale basmului, pe cele mai simple și mai puternice, care să fie ușor reperate de publicul nostru țintă: copii. Așa a apărut Crăiasa Zăpezii și Oglinda Fermecată, textul care stă la baza spectacolului nostru, care e despre puterea prieteniei și a iubirii, despre capacitatea de a depăși orice obstacol, chiar dacă personajul nostru principal, Gerda, e văzută de toți ca fiind ,,doar o fetiță”. (Iulian Bulancea)
Metoda teatrală prin care povestea prinde viață pe scena Teatrului Arcadia este una mai puțin folosită în spațiul european: și anume teatrul de umbre, considerat a fi primul procedeu de animație, care s-a dezvoltat începând cu secolul al VI-lea e.n. în principal în zona Asiei.
„România și spațiul european, exceptând Turcia, nu are o tradiție în ceea ce privește teatrul de umbre. Poate de aceea e destul de puțin folosit ca mod de exprimare teatrală. Din punctul meu de vedere, teatrul de umbre este unul din cele mai fascinante tipuri de teatru. Umbra în sine este misterioasă și evocatoare, implicând deopotrivă existența luminii și a întunericului . Împreună cu Trupa Arcadia, ne propunem doar să vrăjim spectatorii, spunându-le o poveste frumoasă, cu înțelesuri puternice, într-un mod inedit.” (Iulian Bulancea)
Din distribuție fac parte actorii Consuela Egyed, Armanca Serac , Zentania Lupșe , Florian Silaghi, Alexandru Pop, Igor Lungu, Andrei Fazecaș, scenografia este semnată de Răzvan Chendrean, iar ilustrația muzicală de Iulian Bulancea.
Mai găsiți bilete pentru reprezentația din 19 decembrie, ora 12:00 la agenția teatrului (deschisă de marți până vineri între orele 10:00-14:00), online pe Eventim.ro sau începând cu o oră înainte de spectacol de la Sala Arcadia (în limita locurilor disponibile). Biletele pentru ambele reprezentațiile din data de 18 decembrie și pentru reprezentația din 19 decembrie, de la ora 10:00 s-au vândut deja. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 4 ani.
Vă reamintim că accesul în sălile de spectacole este permis pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid (certificat) nu mai vechi de 48 de ore, persoanele care prezintă o adeverință ce atestă că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și minorii sub 12 ani fără a prezenta dovezile menționate mai sus. De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentului (de la intrarea în foaier, până la părăsirea clădirii).
oct. 17, 2024 0
mart. 18, 2024 0
mart. 05, 2024 0
ian. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0