Actualizat aprilie 10th, 2025 10:37 AM
sept. 14, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2012 vizualizari
Oradea e deja pe harta skirt-bike, așa că a sosit momentul și pentru a intra în clubul orașelor în care se practică „sportul” Biciclete Cochete. Acțiunea va avea loc în cadrul Săptămânii Mobilității Europene, în premieră la noi, în ziua de 19 septembrie. Organizatorii spune că își doresc să promoveze mersul pe orice tip de bicicletă într-o ținută urbană și fashion în același timp. „Dorim să demonstrăm că mersul pe bicicletă este o activitate care nu le împiedică pe femei să fie la fel de feminine şi graţioase”, transmit cei care se ocupă de acest eveniment. Nici bărbații nu vor sta pe tușă: și ei sunt așteptați să pedaleze în ţinute elegante alături de doamne și domnișoare, dar și să le ofere sprijinul lor, să le dăruiască flori şi să se asigure că se simt în largul lor pe şosea. Traseul bicicletelor cochete: Parcul 1 Decembrie, str. D. Cantemir (sens giratoriu Oradea Plaza), Bdul Magheru, str. Muzeului, B-dul Dacia (sens giratoriu) , retur Bdul Magheru (pista de biciclete), str. Republicii, Piata Regele Ferdinand, Str. Iosif Vulcan, Podul Intelectualilor, Parcul 1 Decembrie. Startul va fi dat la ora 16, parcurgerea traseului va dura aproximativ o oră, iar participanții se vor reîntâlni în Parcul 1 Decembrie pentru socializarea de după (foto – ellesfontduvelo.com).
Bihorstiri.ro vă prezintă programul integral al ediției din acest an a Săptămânii Mobilității Europene:
16.09.2014 – 09:00 Ziua porților deschise la Oradea Transport Local
17.09.2014 – 09:00 Conferință “110 ani de prezenţă Siemens in Romania: istoria de peste un secol a tramvaiului orădean” (Locul de desfăşurare:Sala
Mare a Primăriei Municipului Oradea)
18.09.2014 – 16:00 Întrecere între autoturism, tramvai, autobuz și bicicletă dintr-un punct în altul al orașului. Traseu concurs Autobuz,
Tramvai, Autoturism, Bicicletă; Varianta 1. Autogara Nufărul –
Magazin Crișul; Varianta 2. Pod CFR Rogerius- Magazin Crișul;
Varianta 3. Complex Velența/Seleușului-Magazin Crișul.
19.09.2014 – 09:00 – 15:00 Semimaraton cu pornire de la Restaurantul Hanul Pescarilor
– 14:30 Biciclete cochete (Parcul 1 Decembrie, statuia lui Brâncuşi)
20.09.2015 – 16:00 şi 17:30 Vizită ghidată a principalelor obiective turistice din Municipiul Oradea cu autobuzul retro (plecare de pe platoul din
Centrul Civic situat în faţa Catedralei Ortodoxe, ora 16:00 şi 17:30).
21.09.2015 – 17:00 Turul ghidat al Centrului Istoric al Municipiului Oradea cu bicicleta (plecare Parcul 1 Decembrie, ora 17:00).
22.09.2015 – Bike sharing gratuit
– Transport public gratuit (între ora 16 şi 20)
– Sustainable Urban Mobility Tour-Critical Mass (biciclete, role, trotinete) – 18:20 pornirea din Oradea din Parcul Magnoliei pe traseul str. Transilvaniei, Bd. Dacia, str. Petofi, str. Republicii, Bd. Magheru, str. Sucevei, Bd. Decebal, str. Tudor Vladimirescu, P-ţa Unirii).
apr. 23, 2017 0
sept. 22, 2016 0
sept. 23, 2015 1
sept. 20, 2015 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0