În prag de Paşte, la inițiativa și prin organizarea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, cultele creștine din oraș au fost de acord să participe o expoziție comună pe tema sărbătorii Învierii. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 10 aprilie, de la ora 16:30, la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea (Bastionul AB, etajul I). Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, cultele romano-catolic, greco-catolic, ortodox, evreu mesianic, evanghelic și unitarian sunt cultele care şi-au dat ,âna pentru acest eveniment. Fiecare cult va etala propriile obiceiuri și datini, tradiții liturgice și obiecte bisericești legate de această sărbătoare.