Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 24, 2011 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 2970 vizualizari
Comedia “O scrisoare pierdută” după Ion Luca Caragiale va avea loc joi, 1 decemrbie, la ora 18.00, în Sala Mare a teatrului Regina Maria. Prin acest spectacol teatrul vine în întâmpinarea orădenilor chiar de Ziua Naţională, oferindu-le ocazia de a sărbători prin vizionarea unei piese care este încă de actualitate.
În preajma zilei de 1 Decembrie, se împlinesc şi 56 de ani de la înfiinţarea secţiei române a teatrului, secţie care a avut prima premieră din instorie tocmai cu “O scrisoare pierdută”, montată pe atunci în regia lui Corneliu Zdrehuş.
Aşa se face că la Oradea piesa se montează din nou, la moment aniversar. Avându-i în distribuţie pe îndrăgiţii actori Daniel Vulcu, Petre Panait, Sebastian Lupu, Petre Ghimbăşan, Corina Cernea, George Voinese, Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu şi Ion Ruscuţ, spectacolul aduce pe scena orădeană doi actori noi, Sebastian Marina şi Radu Bota.
“Sunt actori pe care i-am adus pentru că se potriveau cu personajele (n.r.Ştefan Tipătescu şi Nae Caţavencu) şi pentru că dorim să îi atragem în colectivul nostru de actori”, spune Daniel Vulcu, directorul teatrului.
Piesa poartă semnătura regizorului Cristian Ioan (foto), cel care a fost director al instituţiei orădene în anii 1993 şi 1994. Cristian Ioan a mai regizat la Oradea şi piesele „Comedie pe-ntuneric” de Peter Schaffer şi “Dublă rezervare”, de Ray Cooney.
Despre “O scrisoare pierdută”, regizorul spune că este o piesă de actualitate. “Despre ce se vorbeşte în piesă? Despre revizuirea constituţiei şi a legii electorale, exact ca acum”, spune Cristian Ioan. Regizorul a subliniat că nu a schimbat nicio virgulă din textul lui Caragiale, în schimb a lucrat mult la intenţii. “Chiar dacă în text este vorba de o birjă, un actor bun poate să o transforme în elicopter. Sunt foarte multe nuanţe pe care le poţi scoate dintr-o singură frază şi am lucrat mult pe intenţie şi pe text”, explică regizorul. El le promite orădenilor că vor recunoaşte politicenii actuali printre personaje şi că vor avea parte de o comedie în care nu vor întâlni nuanţe vulgare.
“Invităm şi politicenii la această piesă. Să se recunoască poate şi chiar să mai schimbe câte ceva”, a spus managerul Daniel Vulcu.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0