Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 21, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2409 vizualizari
Loc de pelerinaj mai ales în ziua de 15 martie, când se sărbătorește Ziua Maghiarilor de pretutindeni, statuia revoluționarului pașoptist Szacsvay Imre (foto) intră în procedură de reabilitare. Este acțiunea despre care UDMR Bihor vorbea încă de anul trecut, când a fost lansată și ideea strângerii de fonduri pentru banii necesari intervenției. Se pare că s-a ajuns la faza încheierii contractelor de execuţie, operațiunea urmând să înceapă chiar din primele zile ale lunii august, după cum informează UDMR printr-un comunicat. Iar dacă totul merge bine, atunci lucrarea ar putea fi încheiată în acest an. „Va fi nevoie de un efort intens. Sper să primim sprijin din partea întregii comunităţi, indiferent de apartenenţă politică, etnică, religioasă. Statuia lui Szacsvay Imre este un bun comun al tuturor, este monumentul istoric al oraşului”, spune președintele executiv al UDMR, deputatul Szabo Odon, care reamintește că revoluționarul pașoptist a fost înfierat pentru că a îndrăznit să semneze în calitate de secretar-notar al Parlamentului, pe Declaraţia de indepenţă faţă de habsburgi.
De altfel, Szacsvay Imre nu e străin de județul Bihor. El s-a născut în Nojorid și a fost botezat în biserica romano-catolică din satul Şauaieu, în 1818. „Tatăl său a fost conducător al ocolului silvic al Episcopiei catolice. A urmat studii juridice la Oradea, Kosice şi, în final, a devenit avocat, în urma unui examen susţinut la Bratislava. A fost colaborator al deputatului orădean Beöthy Ödön, în Parlamentul de la Budapesta. După ce a deţinut mai multe poziţii publice, în 1848, a participat, ca reprezentant al curentului liberal, la evenimentele ce au marcat începutul revoluţiei. Ulterior, a ajuns deputat în parlamentul paşoptiştilor, fiind desemnat în corpul secretarilor de şedinţe. A fost un apropiat al lui Kossuth, cel care, cu mijlocirea lui Bălcescu, a încheiat o înţelegere cu Avram Iancu, în anul 1849”, se arată într-un comunicat de marți, 22 iulie, transmis de UDMR Bihor.
Monumentul din Parcul Libertății este creația sculptorului Margo Ede și datează din 1907. După 90 de ani, statuia Szacsvay a fost declarată monument istoric și face parte din patrimoniul Municipiului Oradea. De menționat că nicio intervenție de restaurare / reabilitare nu a fost întreprinsă de la dezvelirea statuii.
mart. 15, 2018 0
iun. 20, 2017 1
mai 25, 2017 0
apr. 27, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0