Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mai 14, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 801 vizualizari
Antropologul britanic-canadian Calum T.M. Nicholson va susține luni, 15 mai, de la ora 18:00, la Oradea, prelegerea „Provocarea social media: rolul educației în menținerea democrației în secolul XXI”. Evenimentul, organizat de Mathias Corvinus Collegium (MCC), va avea loc la sediul Universității Creștine Partium (strada Primăriei, nr. 27). Discuția va avea loc în limba engleză, iar intrarea este liberă.
Trăim în societăți din ce în ce mai polarizate. În numeroase situații, fiecare parte tinde să-l vadă pe celălalt ca fiind boala, iar pe ea însăși ca fiind leacul. În cadrul evenimentului, Calum T.M. Nicholson va argumenta faptul că această polarizare este doar un simptom al modelului patologic de afaceri care stă la baza social media. El va discuta și despre adevăratul „leac”, care nu se află în politică sau în tehnologie, ci în modul în care se face educația în secolul XXI.
Calum T. M. Nicholson, profesor invitat al Danube Institute și al Mathias Corvinus Collegium, a studiat antropologie socială la Cambridge, a urmat studii de migrație la Oxford și și-a finalizat doctoratul în geografie umană. Anterior, a lucrat în calitate de consultant pentru dezvoltare și de cercetător pentru Parlamentul britanic. Interesele sale de cercetare includ impactul social al schimbărilor climatice și al social media.
Moderatoarea discuției va fi Julianna Borbély, lector universitar la Universitatea Creștină Partium. Este licențiată în limba engleză la Universitatea Creștină Partium, a obținut diploma de masterat la Universitatea Babeș-Bolyai și doctoratul la Universitatea din Timișoara. Julianna Borbély este directoarea Institutului de Științe ale Educației și predă limba engleză și metodologie în cadrul Departamentului de Engleză al Universității Creștine Partium.
Prelegerea face parte din seria de evenimente Festum Varadinum.
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0