Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
oct. 12, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1213 vizualizari
În cadrul primei ediţii de decernare a Premiilor pentru modernizarea administraţiei publice, care a avut loc ieri la București, Instituția Prefectului Județului Bihor a obținut locul I în urma implementării proiectului de Ghișeu Unic în vederea obținerii tuturor avizelor necesare accesării de finanțări europene. Potrivit informațiilor primite de la Cancelaria Prefectului, evenimentul din capitală a făcut parte din sesiunea de închidere a proiectului Mecanisme moderne pentru o administraţie eficientă, vizând bunele practici în administraţie. Proiectul derulat de instituția condusă de Gavrilă Ghilea a fost selectat dintr-un număr de 26 de iniţiative din spaţiul administraţiei publice româneşti. Dintre acestea doar 10 au intrat în selecţia finală, fiecare cu un scor de peste 70 de puncte. „Ghişeul unic a obţinut 80,33 puncte, în cadrul secţiunii Management instituţional, situându-se pe locul I, pe ţară”, se arată într-un comunicat de miercuri al Prefecturii Bihor. Pe această cale, opinia publică este informată despre faptul că un nou proiect iniţiat de Instituţia Prefectului Bihor („Dezvoltarea capacităţii administrative a instituţiilor din judeţul Bihor”), în valoare de aproape 500.000 lei, a primit undă verde şi finanţare din partea Autorităţii de Management din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, urmând să fie implementat într-o perioadă de un an și jumătate.
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0