Actualizat noiembrie 13th, 2024 12:21 AM
nov. 06, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Politică 0 627 vizualizari
Miercuri, la Instituția Prefectului – județul Bihor, a avut loc o sesiune de instruire dedicată primarilor noi care și-au preluat mandatele în cadrul ceremoniilor de constituire recent încheiate, marea majoritate a acestora fiind la primul lor mandat. Astfel convocarea a fost adresată următoarelor primării: Marghita, Nucet, Valea lui Mihai, Vașcău, Avram Iancu, Bratca, Brusturi, Bulz, Căpâlna, Ciumeghiu, Câmpani, Finiș, Girișu de Criș, Husasău de Tinca, Lunca, Pomezeu, Popești, Remetea, Săcădat, Sâmbăta, Suplacu de Barcău, Șimian, Tinca și Uileacu de Beiuș.
Inițiativa a vizat în principal pregătirea acestora pentru organizarea celor trei tururi de alegeri – două pentru alegerile prezidențiale și unul pentru parlamentare – în localitățile pe care le administrează. În acest sens au fost prezentare atribuțiile ce le revin în asigurarea condițiilor optime de votare printre care se numără organizarea logisticii, precum publicitatea, paza și securitatea secțiilor de votare, asigurarea spațiilor adecvate, a condițiilor de încălzire și alimentare continuă cu energie electrică pe toată durata procesului de votare, precum și gestionarea transportului buletinelor de vot și a altor materiale electorale. Totodată, s-a discutat despre administrarea cheltuielilor specific și organizarea distribuirii materialelor necesare procesului electoral, toate aceste măsuri contribuind esențial la desfășurarea unui proces electoral corect și democratic în județul Bihor.
Autoritatea Electorala Permanentă – Direcția Județeană a prezentat aspectele legislative particulare pentru cele două procese electorale, precum și cele vizând generarea listelor electorale și centralizarea solicitărilor de urnă mobilă. Precizăm că pentru cele trei procese electorale preluarea buletinelor de vot după închiderea urnelor și centralizarea rezultatelor se va face la sala polivalentă Oradea Arena, în baza unui protocol încheiat cu Primăria Municipiului Oradea.
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a pus accentul pe o bună colaborare cu administrațiile locale și a reiterat necesitatea ca primăriile să răspundă prompt solicitărilor venite din partea Instituției Prefectului pentru a putea asigura împreună servicii publice eficiente în beneficiul comunităților și a cetățenilor.
nov. 04, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 25, 2024 0
sept. 19, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0