Preasfințitul Tokes intervine pentru echipa lu junioru

Ca tătic de jucător de fotbal care activează într-o echipă înscrisă în Campionatul Județean, ditamai vicepreședintele forului legislativ al Uniunii Europene a trimis o cerere cu antetul Parlamentului pe faxul Asociației Județene de Fotbal Bihor. Solicitarea vizează rejucarea unui meci al cărui scor, în opinia fiului lui Tokes și, ulterior, a tăticului, ar fi fost prejudiciat de brigada de arbitri. Meciul în cauză opunea jucătorii de la CSU Partium cu cei de la Vadu Crișului și s-a încheiat cu scor alb: 2 – 2. De fapt, echipa lui Tokes Mate a luat un punct în deplasare, partida disputându-se pe terenul celor de la Vadu Crișului.
Juniorul a considerat că scorul a fost fabricat pe criterii etnice, motiv pentru care, a doua zi după meci, a cerut în scris de la conducerea AJF ca aceasta să reprogrameze jocul. Hârtia cea mai oficială și mai cu greutate a venit, însă, de la biroul de eurodeputat al ex-episcopului Tokes care le cere șefilor fotbalului județean din Bihor să dea curs solicitării fiului său. Cererea „europeană” (facsimil – fragment) a fost întocmită în 11 octombrie și înregistrată la AJF în data de 15 octombrie.
cerere_tokes_PEPotrivit declarațiilor lui Valer Vancea, președintele Asociației, preluate de presa centrală, meciul nu va fi rejucat. „Nu există temei legal pentru aşa ceva, pentru că meciul s-a terminat, rapoartele oficialilor sînt clare. Rezultatul a rămas cel stabilit pe teren, partida nu se va rejuca!”, spune, contrariat, Vancea. 
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

86 + = 96