Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 05, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 801 vizualizari
Proiectul cultural „Bibliovibes” | #educultcentre invită orădenii la conferința „Poveste de iarnă”, o conferință organizată sub forma unui recital de poezie și muzică folk, în care protagoniști vor fi Adrian Păduraru și Ducu Bertzi, alături de Irina Furdui, vioară, și Constantin Neculae, chitară. Evenimentul va avea loc joi, 7 decembrie 2023, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Româno-Maghiar din Calea Clujului nr. 85.
Îndrăgitul cantautor și folkist Ducu Bertzi sărbătorește anul acesta 50 de ani de carieră muzicală, perioadă în care a susținut peste 5000 de concerte atât în țară, cât și în străinătate (Franța, Austria, Belgia, Germania, Ungaria, Italia, Spania, Marea Britanie, Tunisia, Maroc, Israel, SUA, Canada, Irlanda, Moldova, Ucraina, Grecia, Cipru, Noua Zeelandă, Finlanda etc.) și a încântat publicul cu piese care, în timp, s-au transformat în șlagăre: Când s-o-mpărțit norocu, Și de-ar fi, Floare de colț, M-am îndrăgostit numai de ea, Suflet fără chei, Omul pădurii, Iertările, Unde oare, Focul vânat e gonit de vânt. A susținut peste 1300 de spectacole în cadrul Cenaclului Flacăra, unde și-a făcut de fapt debutul pe o scenă de prestigiu (1976) și al cărui membru consacrat a devenit din 1979. De asemenea, în palmaresul său figurează emisiunile de muzica folk: „Pe cine şi câte cărări”, „Spiritul Libertăţii” (Radio Bucureşti), „Omul cu chitara”, una dintre cele mai audiate emisiuni, alături de Mihai Cosmin Popescu, (Radio România Actualităţi, TVR2), „Clubul de joi seara”, împreună cu Maria Gheorghiu (Radio Bucureşti).
Prima jumătate de album este înregistrat la Electrecord în 1987 pe disc de vinil. După 1990 apare pe diferite casete audio-compilaţii de Crăciun. Primul album de autor în format casetă audio şi CD este lansat în 1997 – „Dor de ducă” (Intercont Music) şi, în 1998, Revista Actualitatea Muzicală îl desemnează drept „Cel mai popular şi bine vândut album”. În 2000 lansează două materiale discografice: „Sufletul meu” (Intercont Music) şi albumul de colinde şi cântece de iarnă „Poveste de iarnă” (Intercont Music) . „Cântece din Maramureş” (Cat Music) este lansat în 2004. Urmează „Seară de Crăciun” (Intercont Music) – în 2005 şi „Best of `06” (Intercont Music) – în 2006.
Prin șlagărele sale având ca temă dragostea pentru țară, Maramureșul, folk-ul, frumusețea naturii și iubirea, Ducu Bertzi continuă și azi să fie o prezență scenică dorită de public, precum și de posturile de radio și de televiziune.
Unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai teatrului românesc, Adrian Păduraru, s-a născut în Iași (17 aprilie 1970) și a absolvit cursurile Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind.
Printre piesele de teatru în care a putut fi văzut amintim: Sganarel, Don Juan – Don Juan de Molière, regia: Irina Popescu Boieru – 1998; Fratele – Roberto Zucco de Bernard Marie Koltes, regia: Alexander Hausvater – 1999; Luigino – Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpetta, regia: Irina Popescu Boieru – 2001; Volodea – Circul Matteo de Adrian Lustig, regia: Dan Vasile – 2001; Bogdan – Apus de soare după Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia: Eugen Todoran – 2004; Peer Gynt – Peer Gynt de Henrik Ibsen, regia: Cristian Ioan – 2005.
Totodată, s-a remarcat și în lumea filmului, jucând în numeroase producții cinematografice, dintre care menționăm: Cucoana Chirița, regia Mircea Drăgan – 1986; Extemporal la dirigenție, regia Nicolae Corjos – 1987; Chirița în Iași, regia Mircea Drăgan – 1988; Secretul armei…secrete, regia Alexandru Tatos – 1988; Momentul adevărului, regia Andrei Blaier – 1989; Moartea unui artist, regia Horea Popescu – 1989; Jusqu’à la morte, regia Lionel Epp (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 1998; Journal intime, regia Christian François, (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 2000; A (producție Atlantis Film, Alisée Film, Paris – M6) – 2002.
Orădenii sunt invitaţi, așadar, la o seară de excepție, unde timpul muzical se împletește cu timpul metaforei, creând un sentiment instantaneu de evocare a trăirilor asupra sensibilităţii și emoțiilor umane.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Revista Várad și Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Teatrul Szigligeti Oradea.
Intrarea se face pe bază de bilete gratuite, în limita a 120 de persoane.
Proiectul cultural „Bibliovibes” | #educultcentre este implementat în cadrul Programului Interreg România-Ungaria ROHU446 și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
oct. 14, 2024 0
iun. 10, 2024 0
apr. 05, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0