Popa către Bolojan: Nu-l mai ridica pe Ghilea!

Joi, 14 octombrie, la o zi după noul episod din conflictul verbal iscat în urma atacării în contencios de către Instituția Prefectului a mai multor hotărâri ale Consiliului Local Oradea, senatorul Popa i-a solicitat public primarului orădean să înceteze cu cearta. ”Îi cer prietenului meu Bolojan să rămână același om axat pe proiecte și să facă ce știe el mai bine: administrație locală!”, a declarat președintele PNL Bihor, considerându-l pe prefectul Ghilea un „politruc” care nu face altceva decât să își clădească notorietate grație importanței prea mari pe care Ilie Bolojan i-o acordă. Întrebat dacă a discutat cu primarul despre acest lucru, senatorul Cornel Popa a spus că num dar speră ca interpelarea lui să fie luată la cunoștință de președintele PNL Oradea. O oră mai târziu, Bolojan a confirmat pentru jurnaliști că nu a vorbit (încă) cu șeful lui de partid despre această chestiune. Cât despre aspectul privind încercarea prefectului Gavrilă Ghilea de a-și face imagine cu ajutorul lui indirect, primarul nu a comentat.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 6 =