Pompierii bihoreni pot interveni și la accidente nucleare

Marți, 19 aprilie, în prezența mai multor oficialități, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” a avut ocazia să se laude cu cele mai noi dotări care i-au intrat pe poartă. Este vorba despre trei autospeciale primite în prima etapă de implementare a unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, cu cofinanțare de la Consiliul Județean. Acest proiect a fost anunțat încă din ultima parte a anului trecut, atunci când șeful ISU, col. (pe atunci) Ioan Baș, actualmente general de brigadă, a reliefat necesitatea unor noi autospeciale, mai ales datorită vechimii considerabile a unui număr destul de mare de vehicule aflate în dotarea pompierilor bihoreni. Azi, jurnaliștii și ceilalți invitați la prezentare au putut face cunoștință cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă de medie capacitate, una de intervenţie la descarcerări grele şi o autospecială de intervenţie N.B.C.R. Abrevierile reprezintă cuvintele Nuclear, Biologic, Chimic şi Radiologic, ceea ce înseamnă că ISU „Crișana” a dobândește noi competențe. Pentru a putea utiliza la maximum noile dotări, 40 de cadre din structurile operative de intervenţie sunt pregătite şi instruite să folosească noile echipamente.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 1 = 9