Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 24, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 2188 vizualizari
Pompierii militari bihoreni care fac parte din modulul național de pre-poziționare, specializat în stingerea incendiilor de pădure, mobilizat în Franța, intervin de peste 70 de ore, alături de ceilalți 37 camarazi români și de omologii francezi, pentru limitarea propagării unui incendiu de pădure care se manifestă în proximitatea localității Chanousse.
Sub coordonarea ofițerului de legătură francez, cei 40 de pompieri români, pre-poziționați în Franța, luptă, alături de pompierii din țara gazdă, pentru localizarea și limitarea unui incendiu de pădure de mari proporții, care amenință comunitățile, misiunile constând în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, precum și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.
Cei trei pompieri bihoreni mobilizați în Franța, începând cu data de 16 august, (plt. adj. șef Popa Aron – Detașamentul 1 Oradea, plt. adj. Dărăban Cristian – Secția de Pompieri Beiuș și plt.adj. Teaha Adrian -Stația de Pompieri Ștei), își vor încheia misiunea în data de 31 august a.c.
Anterior acestei misiuni, în perioada 02-15 august, alți opt pompieri militari din cadrul ISU Bihor, din care, un ofițer- comandantul Detașamentului 1 Oradea și șapte subofițeri, au făcut parte din primul modul român, specializat în stingerea incendiilor de pădure, pre-poziționat în Franța: Locotenent-colonel Cheregi Horia, care, în misiunea precizată, a avut funcția de on-site commander (ofițer de teren), Plt. adj. șef Szilagi Ferencs, plt. adj. șef Cuc Raul, plt. adj. Bodogai Raul, plt. adj. Kovacs Istvan, plt. maj. Dudaș Radu, Plt. maj. Binșelan Dan și Sg. maj. Malița Andrei.
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0