Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 992 vizualizari
Crăciunul este despre speranță și dăruire sub toate formele ei, despre sclipirea caldă din ochii celor care primesc alinare și bucurie, despre împodobirea sufletului, înainte de decorarea bradului, este despre acțiuni de omenie oricât de mari sau mici ar fi ele, pentru că, așa cum spunea Oscar Wilde, “Cel mai mic gest de bunătate valorează mai mult decât cea mai mare intenție”!. “Echipați” în acest spirit, pompierii bihoreni au pornit la drum prin județ, poposind acolo unde Moș Crăciun nu avea cum să ajungă și unde magia sărbătorilor nu putea fi altminteri simțită, din cauza prea multor lipsuri.
Astfel, pompierii militari de la sediul inspectoratului și din cadrul celor 12 subunități au identificat în raioanele de intervenție în care acționează și nu numai, copiii și familiile ale căror bucurii de sărbători depind de ajutorul oamenilor, implicându-se activ în rolul de “ajutoare” ale Moșului.
Pompierii din întreg județul au intervenit de această dată, încărcați cu daruri, sprijin financiar și diverse bunuri, la un orfelinat din Valea lui Mihai și la 18 familii greu încercate de soartă, din Oradea, Petreu, Râpa, Telechiu, Cuieșd, Borod, Sărand, Uileacu de Beiuș, Sudrigiu, Valea lui Mihai, Beiuș, reușind să aducă spiritul sărbătorilor în căminele acestora și în sufletele a peste 60 de copii (fără părinți sau orfani de un părinte, bolnavi, trăind la limita subzistenței etc.).
De asemenea, pompierii au împodobit brazi, pe care i-au dăruit familiilor nevoiașe, alături de o felicitare de Crăciun și de Plugușorul Pompierilor, ambele cu mesaje specifice de prevenire a evenimentelor care ar putea umbri sărbătorile de iarnă.
La rândul lor, salvatorii au primit în dar, zâmbete și lacrimi de fericire, copii din orfelinat exprimându-și totodată recunoștința și afecțiunea printr-un frumos tablou, creat de ei înșiși, dedicat pompierilor.
De asemenea, păstrând tradiția, ca parte integrantă din comunitate, pompierii au organizat pentru cei mici și cei mari, concerte de colinde în Oradea și Aleșd, oferindu-le celor prezenți, clipe de bucurie.
Așadar, în această perioadă specială a anului, echipajele de pompieri sunt mobilizate și pentru gestionarea unor “altfel de evenimente“, misiunea lor fiind, de această dată, aceea de a materializa spiritul Crăciunului, aducând mângâiere și alinare celor necăjiți și ușurând povara semenilor greu încercați de soartă.
nov. 11, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0