CSM Oradea a învins Dinamo București, scor 20-12, în cadrul Superligii Naționale de polo pe apă. Meciul s-a desfășurat vineri, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.
Partida a fost controlată de orădeni. Aceștia s-au desprins din prima secvență, scor 6-2. Avantajul a continuat să crească, scor 13-4 la jumătatea partidei, respectiv 18-6 cu opt minute înainte de final. Dinamo a replicat pe finalul jocului, fără a amenința superioritatea echipei antrenate de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor.
Silvian Colodrovschi și Ferenc Czenk au marcat de câte trei ori, Mateja Asanovic, Nichita Ilisie, Istvan Szabo și Vlad Dragomirescu au punctat de câte două ori fiecare, iar Tiberiu Negrean, Mihnea Gheorghe, Darian Luncan, Bogdan Remeș, Levenve Vancsik și Ianis Soponar au înscris câte un gol fiecare pentru CSM Oradea.
Următorul meci al CSM Oradea are loc miercuri (08.02), ora 17:00. Adversar va fi Panionios GSS, meci contând pentru manșa a 2-a din sferturile de finală LEN EuroCup.