Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 06, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 793 vizualizari
Pe parcursul lunii ianuarie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Bihor au acționat în cadrul Campaniei preventive „Hoții îți invadează intimitatea”, care are ca scop conştientizarea cetățenilor cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.
Polițiștii de prevenire bihoreni au avut întâlniri cu grupuri ţintă în marile centre comerciale din municipiul Oradea, întâlniri cu reprezentanții unor asociații de proprietari din județ și cu persoane vârstnice, predispuse victimizării, în cadrul cărora au purtat discuții cu privire la principalele măsuri de prevenire a furturilor din locuințe, despre factorii favorizanți, despre cele mai sigure sisteme de securitate și au distribuit materiale informative pe această temă.
În cadrul întâlnirilor cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni au folosit patru perechi de ochelari VR, o tehnologie de ultimă generaţie, care îi expune pe utilizatori unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate.
Astfel, cetăţenii consiliați de polițiștii de prevenire bihoreni au avut ocazia de a se transpune în martori pasivi la un furt din locuinţă, înţeleagând astfel modul de acţiune al infractorilor.
Polițiștii de prevenire bihoreni recomandă fiecărui cetăţean în parte:
– Asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă;
– Montează o încuietoare de calitate;
– Montează un sistem de alarmă;
– Nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0