Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 03, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1116 vizualizari
Pentru a preveni victimizarea în perioada vacanței de vară și a concediilor și pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor și alături de reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea desfășoară o serie de activități pe tot parcursul sezonului estival, atât în locaţiile cu un aflux mare de public din județul Bihor, cât și în zonele de agrement și în locurile de petrecere a timpului liber.
Astfel, în luna iulie, în cadrul întâlnirilor desfăşurate cu turiștii din stațiunea bihoreană Băile Felix, poliţiştii bihoreni au transmis recomandări şi au distribuit materiale preventive cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din locuinţe, din genţi şi din buzunare, alte furturi specifice sezonului estival, precum cele din ştanduri, furturile de biciclete, furturile din spațiile de cazare şi a infracţiunilor de tâlhărie.
Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au acționat și pentru prevenirea furturilor din autoturisme, având în vedere că neglijența sau neatenția manifestate de unii posesori de autoturisme favorizează acest tip de infracțiune. În acest sens, polițiștii de prevenire bihoreni au purtat discuții cu turiștii, i-au consiliat cu privire la riscul la care se expun prin neadoptarea unor simple măsuri preventive, iar acelora în autoturismele cărora au fost observate bunuri de valoare lăsate la vedere, polițiștii bihoreni le-au amplasat pe parbriz materiale de informare, prin care erau atenționați că autovehiculele respective prezintă risc în ceea de privește furtul din interior.
De asemenea, polițiștii de prevenire bihoreni le-au prezentat turiștilor pericolele pe care le prezintă lumea virtuală și expunerea informațiilor private pe rețelele sociale, medii din care infractorii pot afla informații valoroase cu privire la bunurile deținute, prezența la domiciliu și alte date și fotografii care, odată publicate online, pot fi utilizate de infractori.
Polițiștii de prevenire bihoreni vor continua activitățile menite să sublinieze importanța conduitei preventive pe perioada vacanței sau concediului în locuri publice cu un aflux mare de cetățeni, precum parcuri, ștranduri și centre comerciale, pentru a preveni furturile din buzunare, genţi şi din locurile de petrecere a timpului liber, tâlhăriile şi furturile din locuinţe sau din autoturisme.
*
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vă recomandă:
MĂSURI PENTRU PREVENIREA FURTURILOR
DIN ŞTRANDURI ŞI ALTE ZONE DE AGREMENT
În sezonul estival, soarele, căldura şi natura trezită la viaţă îi îndeamnă pe cetăţenii urbei noastre să se bucure de momente de relaxare în ştrandurile din municipiul Oradea, staţiunile Băile Felix şi 1 Mai, dar şi pe malurile „Crişului Repede”.
Această perioadă a anului coincide însă şi cu intervalul în care se comit în mod frecvent diverse furturi de bunuri lăsate nesupravegheate de cei care doresc să se bucure de beneficiile naturii şi apei termale, cele mai „tentante” obiecte fiind poşetele, hainele, telefoanele mobile, bagajele etc.
La fel de expuse sunt bunurile de valoare pe care unele persoane le uită la vedere pe banchetele sau chiar pe bordul autoturismelor personale, cu care se deplasează spre zonele de agrement.
Majoritatea părţilor vătămate ajung în această situaţie din cauza faptului că neglijează tocmai cel mai elementar lucru, asigurarea bunurilor proprii!
Pentru a preveni furturile „specifice” sezonului estival, poliţiștii de prevenire bihoreni vă recomandă:
– În momentul în care parcaţi autoturismul, verificaţi cu atenţie dacă l-aţi închis şi dacă toate geamurile acestuia sunt, de asemenea, închise!
– Nu lăsaţi la vedere în interiorul autoturismelor bunuri de valoare care pot tenta indivizii certaţi cu legea – telefoane mobile, poşete, sacoşe cu cumpărături, haine, aparatură electrică şi electronică etc.!
– Asiguraţi-vă cu lanţ bicicletele şi lăsaţi-le doar în locuri în care le puteţi supraveghea!
– În perioada în care vă aflaţi în ştranduri sau în alte locuri publice destinate relaxării, nu lăsaţi bunurile personale nesupravegheate!
– Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană cunoscută, de încredere, care să supravegheze bunurile dvs. personale atunci când vă îndepărtaţi de cearşaf!
– Nu este indicat să purtaţi la dumneavoastră, în locurile de agrement, bijuterii, sau alte bunuri de mare valoare, sau sume mari de bani!
– În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni anunţaţi de îndată poliţia la numărul de telefon 112!
*
PROTEJAŢI-VĂ BUNURILE PERSONALE ATUNCI CÂND VĂ RECREAŢI!
În sezonului estival, activităţile specifice de relaxare, ieşirile la iarbă verde, vizitele la piscine şi ştranduri, pescuit, etc. – sunt la ordinea zilei. Poliţia vă recomandă să acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale pentru a nu fi prejudiciaţi!
Poliţiştii de prevenire bihoreni vă recomandă:
– Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care v-aţi lăsat obiectele personale!
– Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
– Nu vă lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!
– Nu uitaţi că există indivizi care speculează orice neatenţie din partea dumneavoastră!
– Cu un plus de vigilenţă însă, vă puteţi bucura de o vacanţă minunată, feriţi de evenimente nu tocmai plăcute!
ÎN STAŢIUNE:
– Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină. Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!
– Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveţi în portmoneu doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.
– Păstraţi portmoneul / geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!
– Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.
– Nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenţie sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.
– Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!
– Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!
– Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!
În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.
Totodată, pentru siguranţa copiilor în sezonul estival, perioadă în care aceştia sunt, de multe ori, lăsaţi acasă fără supravegherea unui adult, poliţiştii de prevenire bihoreni recomandă părinţilor să reamintească copiilor principalele reguli de atoprotecţie pe care trebuie să le cunoască, pentru a preveni orice evenimente neplăcute.
RECOMANDĂRI PREVENTIVE ADRESATE PĂRINŢILOR:
Asiguraţi-vă că ştiu să îşi spună numele complet, adresa şi numărul de telefon, în cazul în care se rătăcesc, pentru a putea să solicite ajutor;
Învăţaţi copilul să ţină mereu uşa casei închisă, să nu deschidă necunoscuţilor, să nu vorbească cu persoanele necunoscute care sună la uşă în timp ce ei sunt singuri acasă. În aceste cazuri este bine să rugaţi o cunoştinţă să treacă să verifice din când în când copilul.
Stabiliţi cu copii să anunţe dacă întârzie acasă şi să nu se îndepărteze de casă, învăţaţi-i ca, atunci când sunt singuri, să nu se aproprie de lacuri, râuri, canale, piscine, să nu se joace sau să se plimbe departe de casă;
Atunci când sunteţi în vacanţă cu copilul nu-l lăsaţi să se joace nesupravegheat, mai ales în locurile aglomerate, învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.
Nu-l trimiteţi singur după cumpărături, mai ales în locuri pe care nu le cunoaşte, asiguraţi-vă că ştie adresa sau numele hotelului în care staţi, învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce de unul singur să-şi găsească părinţii. Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, o vânzătoare sau un adult. Asiguraţi-vă că spune întotdeauna „NU” persoanelor care, sub diferite pretexte, i-ar cere să-l însoţească.
Ascultaţi ceea ce vă spun copiii, comunicaţi cât mai mult cu ei. Copiii sunt cei care vă vor spune dacă totul este în regulă sau nu. Învăţaţi copiii să recunoască situaţiile periculoase sau deranjante şi repetaţi cu ei modalităţile de ieşire din astfel de cazuri. Trebuie să ştie că pot spune dacă ceva sau cineva le provoacă teamă, durere, jenă sau frică!
nov. 06, 2024 0
oct. 11, 2024 0
sept. 19, 2024 0
sept. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0