
În perioada iulie – noiembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Fundației „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, au derulat Proiectul preventiv „Drumul sigur începe cu tine! Viața are prioritate!”, proiect finanțat din fonduri nerambursabile de Primăria Municipiului Oradea.
Proiectul a avut ca scop creșterea gradului de informare a participanților la traficul rutier și implicarea copiilor și tinerilor din 10 unități școlare din municipiul Oradea în activități de educație rutieră.
Astfel, în cadrul proiectului, polițiștii de la prevenire și cei rutieri au desfășurat 30 de ateliere de educație rutieră în cele 10 unități școlare implicate, structurate pe categorii de vârstă, în care au fost implicați peste 2.500 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
De asemenea, au fost organizate 7 ateliere de informare privind consecințele legale și sociale ale consumului de alcool și substanțe interzise, la care au participat peste 350 de elevi de liceu.
Totodată, în cadrul proiectului au avut loc trei întâlniri cu profesorii, părinții și membrii comunității locale, cu peste 250 de participanți, în cadrul cărora aceștia au fost informați cu privire la cauzele accidentelor rutiere, riscurile și consecințele nerespectării regulilor de circulație și conduita preventivă a tuturor participanților la trafic.
Totodată, pe parcursul derulării proiectului, au fost constituite patrule școlare, formate din elevi din ciclul primar și gimnazial, care au realizat 7 activități preventive în trafic, sub îndrumarea atentă a polițiștilor, în proximitatea școlilor. Patrulele școlare au fost dotate de către polițiști cu echipament specific, necesar derulării activităților.
De asemenea, au fost organizate două concursuri de educație rutieră, în vederea formării unui comportament responsabil, pe baza cunoașterii regulilor de circulație învățate anterior de la polițiști. Copiii au avut de parcurs două probe, una teoretică, cu 10 întrebări referitoare la regulile de circulație și o alta de îndemânare în condusun bicicletei.
În cadrul proiectului, polițiștii au organizat 7 ateliere de informare pentru comunitate, cu peste 1.000 de participanți, în spații publice, cu ocazia unor evenimente importante pentru comunitate, în cadrul cărora au fost promovate informații referitoare la prevenirea accidentelor rutiere și necesitatea adoptării conduitei preventive în trafic.
Peste 4.100 de copii, tineri și adulți au fost implicați activ de polițiștii de la prevenire și cei rutieri în proiectul preventiv, care a urmărit formarea, în rândul tuturor categoriilor de participanți la trafic, a comportamentului rutier responsabil, cunoașterea cauzelor și condițiilor generatoare de accidente rutiere și conștientizarea cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și substanțe interzise, la volan.
Polițiștii au utilizat, în cadrul activităților preventive, Laboratorul mobil de siguranță rutieră, covorul de educație rutieră reprezentând un orășel în miniatură, cu treceri de pietoni, piste pentru biciclete, semafoare, mini indicatoare rutiere, filme educativ – preventive, realizate de polițiștii de la prevenire, ochelarii care simulează efectele consumului de alcool și droguri și alte materiale suport ale proiectului preventiv.
Câștigătorii concursurilor de educație rutieră pentru bicicliști au fost recompensați de polițiști cu diplome și premii constând în accesorii utile deplasării în siguranță, cu bicicleta.
Școlile implicate în proiectul preventiv „Drumul sigur începe cu tine! Viața are prioritate!” sunt: Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Liceul Ortodox „Roman Ciorogariu” Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea, Școala Gimnazială „Dacia” Oradea și Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”, structurile „Ioan Slavici” și „Lucreția Suciu” Oradea și Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.




