Și în luna august, polițiștii de imigrări au fost prezenți în teren, la nivel național, pentru a contribui la menținerea unui climat de ordine și siguranță în contextul sezonului estival 2025.
Activitățile desfășurate au inclus controale și acțiuni punctuale, în special în zonele turistice, dar și în locații și medii frecventate de străini, precum și la sediile unor operatori economici, acolo unde existau informații sau indicii privind posibile încălcări ale legislației privind regimul străinilor în România.
Scopul principal al acestor demersuri este prevenirea și combaterea migrației ilegale, identificarea persoanelor aflate în ședere ilegală și prevenirea muncii nedeclarate în rândul străinilor.
Pe parcursul lunii august, în urma acestor verificări, au fost depistați 123 de străini în situații ilegale, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 369 de sancțiuni contravenționale, constând în avertismente și amenzi, atât persoanelor fizice, cât și juridice. Valoarea totală a amenzilor a fost de 1.046.000 lei.
Cei mai mulți dintre străinii aflați în situații ilegale provin din Nepal – 28 de persoane, Moldova – 26 de persoane, Sri Lanka – 14 persoane, diferența este reprezentată de cetățeni din alte state.
Totodată, în aceeași perioadă, au fost emise 126 de decizii de returnare, iar 47 de străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României.
Polițiștii de imigrări își desfășoară activitatea zilnic, folosind atât resurse proprii, cât și prin colaborarea cu instituții cu atribuții în domeniu, astfel încât sezonul estival să se desfășoare în condiții de legalitate și siguranță pentru toți.
Reamintim tuturor străinilor că respectarea legislației privind regimul șederii în România este foarte importantă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări rămân în continuare la datorie în misiunea de a asigura un mediu sigur, atât pentru cetățenii români, cât și pentru străini.