Senatorul Popa (foto) transmite noii conduceri a democrat-liberalilor din Bihor că ar trebui să se aplece mai mult asupra problemelor judeţului. În ton cu lacrimogena lui cuvântare rostită în ziua…
Categorie: Politică
Mang: Ce caută Abrudan, Buhaş şi Coste în conducerea PDL Bihor?
Şi, mai mult, încă nu şi-au dat demisia din posturile publice ocupate. Concret, parlamentarul social-democrat se referă la noul secretar general al democrat-liberalilor, Traian Abrudan (foto), care este şi director…
Femeile pesediste din Bihor contra guvernarea PDL
Organizatorii manifestării spun că PSD are o abordare care „susţine regulile, procedurile şi instituţiile, apărând astfel democraţia”. Printre femeile care au expus diverse teme legate de drepturile omului se numără…
Deputatul Bot acuză PDL Oradea de lipsă de coerență
Deși era urmărit, printre alții, de secretarul general al PDL, Vasile Blaga și de ministrul de Interne, senatorul Traian Igaș, a criticat la sânge formațiunea politică din care face acum…
Echipa noului președinte PDL Ștefan Seremi
Seremi și-a prezentat echipa încă de acum aproape 2 săptămâni, când, provocat de anunțarea candidaturii lui Radu Pentie, a ieșit în fața presei și a vorbit despre oamenii cu care…
Seremi l-a spulberat pe Pentie: 500 la 175
Potrivit lui Nicolae Hoduț, membru în Comisia de numărare a voturilor, din totalul voturilor exprimate, 500 au fost pentru Seremi, în timp ce 175 de delegați au votat pentru Pentie.…
Petru Filip, cel al cărui nume nu-l pronunțăm…
Singurul care a avut „tupeul” să mulțumească fostului lider județean a fost Traian Abrudan, fostul subprefect care candidează pentru funcția de secretar general al PDL Bihor. Aruncând o privire de…
Alegeri în PDL Bihor. Animal de pluș pentru Ștefan Seremi
Conform cutumelor, în prima parte a evenimentului politic, liderii formațiunilor politice invitate au avut ocazia să ia cuvântul și să se adreseze democrat-liberalilor. Precum la celelalte asemenea evenimente la care…
PDL Bihor: AMR 2 zile!
A priori, știind și că bătrânul Seremi îi cam are în buzunar pe primarii PDL din teritoriu, deputatul nu ar trebui să aibă nicio emoție, mai ales că, potrivit propriilor…
Seremi cică umblă cu intimidări pentru a păstra șefia PDL
Deputat și președinte executiv în funcție al PDL Bihor, vulpoiul de politician pare să se teamă de dorința de schimbare a majorității membrilor filialei și se vede nevoit să umble…
Deputatul Drăghici se teme că Boc favorizează înmulțirea țiganilor
Fostul director al Spitalului de Boli Infecțioase de la Oradea spune că, potrivit statisticilor, în condițiile în care Guvernul va aplica măsurile pe care le are în tolbă, urmează ca…
Lucia Varga acuză UDMR de joc de imagine pe tema mamelor
Potrivit deputatului bihorean, liberalii s-au obișnuit deja cu manevrele de inducere în eroare a opiniei publice, practicate de UDMR și PDL. Concret, Lucia Varga s-a referit și la declarațiile democrat-liberalei…
Femeile liberale cer sprijin pentru apărarea familiei
În esență, cele patru reprezentante ale OF a PNL consideră că tentativa ministrului titular, Nelu Ioan Botiș, binecuvântată de forul principal de conducere a PDL, este un atac la adresa…
Senat ignorat. Scandal protocolar de Ziua Națională
Deci cel care ar fi trebuit să primească azi, de 1 decembrie, onorurile de rigoare de la debutul paradei militare. Adică un nou fault la Mircea Geoană. Drept răspuns, președintele…
Mang: Dle Bolojan, nu vă atingeți de secțiile clinice!
Cei cărora le e ciudă pe colegii lor care s-au dedicat și activității didactice, devenind și profesori universitari. Șeful pesediștilor din Bihor se teme de desființarea unor secții clinice universitare.…
Senatorul Mang zice pas cu privire la scandalul sexual
Întrebat despre poziția adoptată legat de subiect, mai ales după ce democrat-liberala Adelina Coste a lansat o interpelare pe această temă, ieri, la adresa Liei Pop, președinta Organizației de Femei…
Consilierii PDL Oradea cumințiți de Ștefan Seremi
„Nu suntem Gică-contra!”, a spus liderul partidului, precizând că a stat de vorbă cu mai tânărul și colericul său coleg pentru a-l face să înțeleagă că nu are niciun rost…
Pro Democrația reeditează alegerile parlamentare pe Oradea
Adrian Șimon, director prgrame la Pro Democrația, spune că invitația a fost lansată și în direcția altor reprezentanți ai partidelor parlamentare. De asemenea, la reeditarea bătăliei pentru cele patru colegii…
Vrea explicații despre târfa din PSD și cea de la Științe Politice
Lia Pop (foto dreapta), care este și decan al Facultății de Științe Politice și Științele Comunicării, a fost interpelată azi de către democrat-liberala Coste, care a făcut recurs la discursul…
Taberele din PDL Bihor se bat și în băuturi răcoritoare
Dacă la lansarea candidaturii lui Radu Pentie la șefia PDL Bihor ziariștii au fost serviți cu apă minerală Litinia (foto stânga) – quasi obligatorie având în vedere că firma care…




