Deputatul PNL din Colegiul 4 Bihor a susţinut ieri o interpelare în plenul Camerei Deputaţilor cu privire la reformele anunţate în învăţământul primar din septembrie 2012. “În cel de al…
Categorie: Politică
L-au executat pe Geoană. Acuze grave la adresa conducerii PSD
Scorul din Comitetul Executiv (CEX) Național al PSD: 50 pentru excludere, 5 împotriva excluderii și 3 abțineri. Fostul președinte național al partidului și șef în funcție al Senatului României, Mircea…
Udemeriștii prea „așezați” pentru a se repezi asupra scaunului lui Geoană
Cu toate că, de câteva zile, subiectul detronării lui Mircea Geoană de la șefia Senatului României este eclipsat de intenția Opoziției de a-l suspenda pe președintele Traian Băsescu, harababura legată…
Îi place când e înconjurat de demoazele…
Deputatul PSD Ioan Sorin Roman și-a dezvăluit nu demult una dintre slăbiciuni: femeile tinere și frumoase! Vineri, 19 noiembrie, imediat ce șeful său, senatorul Ioan Mang, a invitat la „prezidiu”…
Opoziția a decis: îl vrea pe Băsescu suspendat!
Conducerea centrală a Uniunii Social Liberale (USL) a anunțat luni, 21 noiembrie, că Opoziția va porni demersurile pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Șeful statului este acuzat că a făcut declarații…
Senatorul Mang și-a prezentat noile „achiziții” feminine
Președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, ia în serios selecția tinerilor în vederea colaborării lor cu biroul său de parlamentar. La conferința de presă de vineri, 18 noiembrie, liderul social-democrat…
Zeci de orădeni s-au întrecut la şah, cruce şi table
Peste 60 de orădeni au răspuns invitaţiei Organizaţiei de cartier nr 1 a PNL Oradea şi au participat în acest weekend la competiţii de şah, table şi cruce. “Scopul acestei…
Cornel Popa ar putea da explicații UDMR cu privire la Spitalul Județean
Dincolo de chestiunile administrative, situația de la Spitalul Județean de la Oradea ar putea provoca probleme politice între cele două partide care conduc județul și municipiul, PNL și UDMR. Senatorul…
Nimic nou în ACD Bihor: (nu) se înțeleg de minune!
La câteva săptămâni de la declanșarea concretă a unui adevărat război intern în Alianța de Centru Dreapta (ACD) filiala Bihor, lucrurile par să fie la fel cum au fost. Conservatorii…
Senatorii UDMR vor descentralizare. Kiss e circumspect
Una dintre condițiile principale pe care Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) le impune pentru buna funcționare a coaliției de guvernare este continuarea descentralizării. Reuniți la Oradea, vineri (18…
Udemeristul Verestoy Attila accidentat în drum spre Oradea
Unul dintre cei mai importanți lideri ai UDMR, senatorul Verstoy Attila se află internat la spital, în București, după ce ieri (17 noimebrie) a fost victima unui accident de circulație…
Deputatul PSD Ioan Roman anunță închiderea a 40 de agenții poștale
Vineri, 18 noiembrie, sediul PSD Bihor a fost gazda unei informări deloc surăzătoare pentru unii cetățeni. Conform deputatului Ioan Sorin Roman (foto), restructurarea Poștei Române, anunțată deja de Puterea actuală,…
Lobby pentru prelungirea liniei de autobuz pe Gheorghe Doja
În cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc ieri, 18 noiembrie, consilierul Iuliu Delorean a ridicat o problemă în faţa executivului. Delorean susţine că este necesar ca în…
Cuplu de foști miniștri PNL la Oradea
Joia viitoare (24 noiembrie), la Oradea, Uniunea Social Liberală își va etala viziunea în ceea ce privește două sectoare importante: Munca/Protecția Socială și Sănătatea. În perspectiva eventualei preluări a guvernării…
Ilie Bolojan, premier din partea PDL Bihor
Pentru PNL Bihor, actualul primar al Municipiului Oradea este atât de bun și de eficient încât ar fi putut deveni prim-ministru (și) din partea rivalilor de la PDL. Joi (17…
PNL Bihor atacă tot: corupția PDL, proiectul de buget și viitorul furt de la alegeri
Într-o conferință de presă desfășurată joi dimineața la sediul PNL Bihor, președintele filialei – senatorul Cornel Popa – și deputata Lucia Varga s-au lansat într-o nouă serie de atacuri la…
Petru Filip și Vasile Blaga – posibili președinți interimar ai țării
Primele nume concrete vehiculate de ziariștii din capitală pentru ocuparea funcției de președinte al Senatului sunt Petru Filip și Vasile Blaga. Potrivit unor surse politice din interiorul PDL, acești doi…
Liberalii îi provoacă pe orădeni la o partidă de şah
Organizaţia de cartier nr. 1 PNL Oradea îi învită pe orădeni la concursuri de şah, table şi cruce. Competiţia open este adresată tuturor categoriilor de vârstă şi va avea loc…
Surpriză politică în pregătire: partidul lui Vușcan s-ar alia cu PSD!
Tortul pe care liberalii și sociali-democrații nu-l mai vor feliat cu conservatorii (cel puțin nu pe plan local) ar putea avea încă un mușteriu: Mișcarea Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA). Liderul…




