Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 06, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 910 vizualizari
În cadrul campaniei de descurajare a faptelor de vandalism de pe raza municipiului, derulată de Poliția Locală Oradea, au fost aplicate mai multe sancțiuni celor certați cu bunul-simț, care distrug bunurile ce aparțin întregii comunități.
Astfel, constatând apariţia unor inscripţii şi desene de tip graffiti pe pereții clădirilor sau a mobilierului stradal, polițiștii locali s-au autosesizat, fiind depistat ca autor P.D.A., în vârstă de 46 de ani, care, în perioada 21 – 30 septembrie 2023, a realizat în spaţiul public inscripţii cu marker permanent.
Locurile vizate de contravenient au fost, în principal, cele din zona centrală a orașului, respectiv malul stâng al Crișului Repede, str. Principatele Unite, str. Vasile Alecsandri, Parcul Libertății, Podul Centenarului, Principatele Unite, Piațeta Cazaban, str. Splaiul Crișanei, str. Octavian Goga, înscrisurile fiind reperate pe mobilierul urban, respectiv pe bănci, stâlpi de iluminat și coșuri stradale.
Astfel, persoana care s-a făcut vinovată de săvârșirea faptei a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 de lei, dispunându-se totodată și măsura complementară de înlăturare a înscrierilor, cu readucerea aspectului mobilierului urban la starea inițială.
Verificările întreprinse nu se rezumă doar la surprinderea în flagrant a făptuitorilor, ci și la vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere video, care pot conduce la identificarea persoanelor vinovate.
Au distrus mai multe bunuri, printre care și şase arbori
În ciuda eforturilor depuse de Primăria Oradea de a reda un aspect plăcut oraşului, încă există persoane lipsite de civism care deteriorează bunurile de pe domeniul public.
În data de 28 septembrie 2023, poliţiştii locali au fost sesizaţi cu privire la un caz de distrugere, săvârşit în grup. În urma vizualizării imaginilor de pe camerele de supraveghere şi a dovezilor prezentate, au fost identificate trei persoane, un minor şi doi adulţi, care au deteriorat şase arbori aflaţi în spaţiul public urban. De asemenea, acestea au distrus cu piciorul un coş de gunoi stradal.
În urma cercetătorilor, au fost identificaţi făptaşii M.A. – 20 ani, D.L. – 19 ani şi minorul H.M.D. – 17 ani, care au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 250 și 1.000 lei.
Pe această cale, Primăria Oradea solicită încă o dată sprijinul cetățenilor în ceea ce privește stoparea acestui fenomen pe raza municipiului, rugându-i să apeleze cu încredere dispeceratul Poliției Locale Oradea, la numărul de telefon 0259/969, furnizând informații cât mai explicite în această privință, prin e-mail politia.locala@oradea.ro sau prin aplicaţia Oradea City Report.
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
iun. 13, 2024 0
apr. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0