Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 21, 2016 Florin Coman Actualitate 0 2095 vizualizari
Programul Școala Altfel, pentru vreo 350 de elevi însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, a însemnat în acest an și un popas la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. „Sub îndrumarea învăţătorilor, profesorilor sau diriginţilor, elevii au vizitat instituţia noastră iar poliţiştii de frontieră din cadrul Şcolii Oradea implicaţi în această activitate au prezentat tehnica de specialitate precum şi mijloacele auto din dotarea Poliţiei de Frontieră”, spune purtătorul de cuvânt al instituției, comisarul Eugen Micheș.
Tinerii vizitatori ai școlii care pregătește agenți de Poliție de Frontieră au avut ocazia să treacă pe la sala de tradiţii, pe la sălile de specialitate (laborator criminalistică, laborator limbi străine, sală specialitate poliţie de frontieră), respectiv pe la sălile de curs. A fost de interes pentru oaspeți şi standul cu diplomele, medaliile şi trofeele obţinute pe parcursul timpului de elevii şi cadrele Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră la diferite competiţii sportive, festivaluri cultural artistice din ţară şi străinătate.
„Cea mai interactivă activitate a fost prezentarea mijloacelor de intervenţie în cadrul căreia elevii au fost plimbaţi în curtea instituţiei cu autovehiculele specifice de intervenţie.
Toate standurile, sălile de specialitate şi activităţile specifice pe care şcoala noastră le desfăşoară au fost prezentate tinerilor elevi de către persoane competente desemnate din rândul cadrelor didactice ale şcolii sub directa îndrumare a Biroului Învăţământ, care au făcut interesantă şi atractivă activitatea de promovare a şcolii şi a carierei de poliţist de frontieră”, mai spune comisarul Micheș.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
oct. 25, 2024 0
nov. 02, 2023 0
oct. 26, 2023 0
oct. 24, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0