Actualizat aprilie 7th, 2025 12:34 PM
dec. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1224 vizualizari
Începând cu data de 15 decembrie, frontiera cu Republica Ungaria este păzită de o structură nouă, formată prin comasarea fostelor Inspectorate Județene ale Poliției de Frontieră Arad, respectiv Bihor. Șefii, dacă se poate spune așa, au rămas cei de la Oradea. Noua entitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost botezată Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea (ITPFO) și răspunde de 300 km de graniță cu Ungaria (lungimea frontierelor aferente celor două județe „comasate”). ITPFO este condus, prin împuternicire deocamdată, de comisarul-șef Nicolae Iancu (în centrul fotografiei), iar adjuncții săi au fost numiți comisarul-șef dr. Petru Căbulea (care răspunde de partea operativă) și comisarul-șef Doru Dorin Pâslaru (cu atribuții pe partea de logistică). Potrivit șefului noii variante de Poliție de Frontieră, reorganizarea instituției va permite o mai bună coordonare a activităților specifice derulate, dar și asigurarea unui înalt nivel de supraveghere și control la frontieră, combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Toate bune, dar recreionarea Poliției de Frontieră înseamnă pentru zona deservită de ITPFO și pierderea unui număr de 18 posturi. Persoanele în cauză urmează, după cum a declarat azi (19 decembrie) cms-șef Iancu, să intre în Poliția Națională. În următoarea perioadă, conducerea Inspectoratului va face o analiză a posturilor existente și va face demersurile în vederea ocupării lor, dar numai în urma unei evaluări profesionale, în funcție de specificul fiecărei funcții, dar și conform opțiunii și specializării angajaților. În ceea ce privește ocuparea definitivă a fotoliilor de conducere, conncursurile aferente vor avea loc în luna ianuarie.
Comisarul-șef Nicolae Iancu a declarat pentru bihorstiri.ro că nu sunt luate în calcul alte (noi) disponibilizări. Cât despre noua structură organizatorică, șeful ITPFO spune că aceasta vine deja în întâmpinarea unei posibile viitoare regionalizări a României. „În caz că se face (regionalizarea), Poliția de Frontieră va avea deja structurile gata formate”, a precizat Iancu.
nov. 11, 2016 0
oct. 15, 2016 0
oct. 03, 2016 0
apr. 21, 2016 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0